Exclusiv Out de la CFR, după ce ar fi consumat alcool! Revine Felgueiras?
26.07.2017, 19:30Titular de drept în ediţia precedentă de campionat, Mihai Mincă a intrat în dizgraţia noii conduceri tehnice a CFR-ului. Deşi, în cantonamentul „feroviarilor” din Slovenia, portarul în vârstă de 32 de ani a evoluat titular în 3 din cele 4 partide amicale, Mincă nu a mai prins apoi lotul de 18 în primele două etape din campionat.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“Vâtcă mi-a oferit mai multă siguranță, Mincă a avut ceva probleme la antrenamente și nu mi-a dat încredere”, a afirmat Dan Petrescu la finalul meciului cu FC Viitorul. La baza absenţei lui Mincă din teren nu stă însă forma sportivă a acestuia, ci un act de indisciplină din ultima zi a stagiului de pregătire de la Maribor. Acesta ar fi făcut scandal în hotel după ce ar fi consumat alcool. Cunoscut pentru exigenţa sa, Dan Petrescu a cerut excluderea lui Mincă din lot şi aducerea unui nou portar.
Revine “Super Mario”?
Primul pe lista lui Dan Petrescu a fost Giedrius Arlauskis (29 de ani). Cei doi au lucrat împreună la Unirea Urziceni, unde au câştigat campionatul în 2009. Pretenţiile lituanianului legitimat la Watford au fost însă prea mari, iar cele două părţi au sistat negocierile la începutul lunii iulie.
Goalkeeperul dorit acum de clujeni este Mario Felgueiras (30 de ani). Deşi şi-a prelungit în luna martie contractul cu Pacos Ferreira, până în vara lui 2021, lusitanul şi-ar dori să revină în România, la echipa pentru care s-a făcut remarcat în sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor. După două sezoane şi jumătate petrecute în Gruia, Mario Felgueiras a fost cedat de CFR Cluj în Turcia, la Konyaspor, în schimbul a 800.000 de euro.
Au transferat un scandalagiu
Pe lângă Cosmin Vâtcă, Tomislav Duka şi Mihai Mincă, în lotul CFR-ului se mai află un portar. Este vorba despre Adrian Rus (23 de ani, foto în centru). Fără vreo performanță sportivă notabilă în carieră, Rus s-a ales cu 20 de etape de suspendare în 2015, când juca în liga a cincea la Recea Cristur. La vremea respectivă a urcat din teren în tribune și a bătut un susținător al echipei adverse, cum susţine actualdecluj.ro. Ulterior, Adrian Rus a semnat cu Universitatea Cluj, însă “s-a evidențiat” printr-un alt scandal iscat în complexul studențesc Haşdeu, unde s-a luat la bătaie în octombrie 2016.
1800 de minute a strâns în teren Mincă în ediţia trecută de campionat pentru CFR Cluj
400.000 de euro este suma de transfer la care este cotat Mario Felgueiras de site-ul de specialitate transfermarkt.de
Etichete: cfr cluj , cfr , cfr felgueiras , cfr minca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...