”Nu vor să plătească prejudiciul deoarece vor să distrugă Steaua!” Acuze la adresa lui Becali
05.09.2018, 19:33Războiul dintre FCSB și CSA Steaua pentru marcă și palmares pare a fi intrat într-un con de umbră, asta însă din cauza faptului că pe rol mai sunt procese în derulare. Unul este legat de cele 37 de milioane de euro revendicate de clubul Armatei pentru faptul că gruparea lui Gigi Becali s-ar fi folosit ilegal de numele ”Steaua” timp de 10 ani iar al doilea este cel intentat de Becali, care cere anularea primei decizii care nu-i mai dă voie să folosească numele și marca.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pe site-ul steaualiberă.com a fost azi publicat un articol în care s-a specificat faptul că în procesul pentru despăgubire a fost fixat un nou termen, la cererea avocaților lui Becali. ”Răsturnare de situație. Fix când credeam că avocații lui Becali nu mai au nicio scuză pentru a amâna procesul pornit de Steaua București pentru a recupera prejudiciul de 37 milioane euro provocat de FC FCSB, prin folosirea ilegală a mărcii Steaua, aceștia au scos încă un iepure din mânecă!”, se arată în respectivul articol.
Tot acolo se specifică și motivul pentru care avovații lui Gigi Becali au apelat la un tertip pentru a obține o nouă amânare. ”La termenul de azi, oamenii lui Becali au cerut să nu mai fie nevoiți să plătească prejudiciul, pe motiv că, în alt dosar, cer anularea mărcii Steaua. Pe scurt, oamenii nu vor să plătească prejudiciul, deoarece vor să distrugă Steaua. Nu are logică, evident. Însă judecătorii i-au dat câștig de cauză și de dată asta și au hotărât că următorul termen din dosar să aibă loc în decembrie”, se arată în respectivul material.
Istoricul conflictului dintre Becali și Armată
Războiul dintre FCSB și Armată a început în anul 2015, când clubul patronat de Becali a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FCSB a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
Ulterior au existat mai multe runde de negocieri între cele două părți, pentru ca Becali să poată folosi în continuare numele de Steaua, dar nu s-a ajuns la nicun consens. Pe 4 mai 2018, magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au respins recursul intentat de Gigi Becali în privinţa recuperării mărcii Steaua. Decizia este definitivă, astfel că Becali nu are dreptul să folosească numele şi emblema.
În vara lui 2017, CSA a reînființat secția de fotbal a clubului, iar echipa susținută de cei din Peluza Sud evoluează, în continuare, în liga a patra.
Etichete: csa steaua , gigi becali , marca steaua , fcsb , florin talpan , razboi csa steaua fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...