”Nu mă interesează!” Ioan Varga i-a închis gura lui Dan Petrescu, după ce a auzit dorința ”Bursucului”
articol scris de Digi Sport29.11.2024, 22:27
CFR Cluj pregătește mutări de trupe în perioada de mercato de iarnă, pentru a fi sigură că își atinge obiectivele la finalul sezonului.
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Ioan Varga: ”Nu mă interesează ce vrea Dan Petrescu!”
Ardelenii sunt nemulțumiți de parcursul din acest sezon, când echipa a oscilat în evoluții în campionat și a fost eliminată din preliminariile Conference League.
Zilele trecute, s-a vehiculat faptul că Dan Petrescu (56 de ani) vrea să întărească axul central al defensivei și l-a ”ochit” pe Nicolas Samayoa de la Poli Iași.
Dorința ”Bursucului” a ajuns și la urechile lui Ioan Varga, acționarul majoritar de la CFR Cluj, care nici nu a vrut să audă de acest transfer și a transmis faptul că dinspre gruparea ardeleană nu se vor mai da nume de jucători, pentru a nu le crește prețul fotbaliștilor.
”În iarnă urmează să facem noi transferuri.
(n.r. sunteți interesat de Nicolas Samayoa?) Nu, nu mă interesează ce vrea Dan Petrescu! Ne interesează ce vrem noi. Nu pot să vă dau niciun nume de jucător.
În perioada de transferuri o să vorbim despre asta. Deocamdată, nu putem să vorbim. Nu vreau să-mi crească prețul jucătorilor pe care vreau să-i iau și de aceea nu vreau să vorbesc”, a declarat Ioan Varga, potrivit prosport.ro.
Cifrele lui Nicolas Samayoa
Nicolas Samayoa intră în ultimele șase luni de contract cu moldovenii de la Poli Iași, însă oficialii din Copou îi pot prelungi automat angajamentul datorită unei clauze. Astfel, Ioan Varga ar trebui să scoată o sumă de bani din buzunar pentru a-i face pofta lui Dan Petrescu.
În acest moment, tehnicianul de 56 de ani al ”Feroviarilor” are nu mai puțin de șase fundași centrali în lot: Leo Bolgado, Matei Ilie, Daniel Graovac, Anton Kresic, Matija Boben și Costel Avram.
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Nicoas Samayoa, potrivit transfermarkt.com.
- Fundașul de 29 de ani a evoluat deja în 25 de meciuri pentru naționala Guatemalei.
- Samayoa a ajuns în 2023 la Poli Iași de la Comunicaciones, echipă din țara natală.
Etichete: dan petrescu , transfer cfr cluj , ioan varga , nicolas samayoa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării...