Moke a greșit la golul primit de Steaua, dar s-a revanșat când a egalat: ”Trebuie să-l facem fundaș central!”
24.10.2016, 09:26VIDEO ASA Târgu Mureș - Steaua 1-1. Roș-albaștrii au evitat al doilea eșec la rând în Liga 1 grație lui Wilfred Moke, cel care a egalat în minutul 90, printr-o lovitură de cap. Reușita fotbalistului, prima în tricoul Stelei, a fost una importantă, mai ales că francezul născut în Congo a deviat la golul marcat de Kuku.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Moke a fost titular în centrul defensivei, în timp ce căpitanul Alin Toșca a fost rezervă. ”Pe Toşca nu sunt supărat. Trebuie să îi dăm şi lui Moke şansa să joace. Sunt 3 fundaşi. Trebuie să joace toţi şi acesta a jucat bine”, a spus Laurențiu Reghecampf, antrenorul vicecampioanei, la flash-interviul pe care l-a acordat la ”Digi Sport Special”.
O explicație mai amplă pentru lipsa lui Toșca a fost dată, puțin mai târziu, de către Gigi Becali, tot în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
”Haideți să vă spun cu Toșca, Așa a convenit, așa a gândit-o Reghe, ca să joace cu Moke fundaș central, pentru că sunt meciurile astea mai ușoare, pentru că el vine după accidentare. Plus că am zis să joc cu Moke fundaș central, pentru că mijlocași centrali avem destui. Trebuie să-l facem fundaș central.
Apropo, revine și Pintilii. A, gata, avem decar! Că Pintilii este și decar, și optar și tot ce vreți. Am glumit cu decarul”, a spus Becali la Digi Sport.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Finanțatorul fostei trupe din Ghencea a făcut apoi o radiografie a transferurilor în masă pe care le-a realizat în ultima vreme iar concluzia este că aceștia au dezamăgit mai mult.
”L-am luat pe Moke, am crezut că este cine știe ce afacere, dar Moke este tot Moke, l-am luat pe Achim, am zis să vezi ce lovitură dau, dar Achim tot Achim este. Golubovic, tot Golubovic este, Aganovic, tot Aganovic este. Dennis Man, tânăr promițător, de viitor, dar acum nu este de Steaua. Dar, așa este la Steaua trebuie să faci selecție continuă pentru că este nevoie de jucători pe câmpul de luptă”, a mai spus Gigi Becali.
Becali a ținut apoi să precizeze că nu este deloc supărat pe jucători și nici pe Reghe și a explicat de nu-și face emoții în privința titlului.
”Man e un copil, are emoții, nu poate săracul la ora asta. Dar, eu cred în el, că doar d-aia i-am pus clauza de 50 de milioane de euro. Va juca însă acum 10-15 minute. Acum i-am dat minute mai multe și am făcut egal cu ASA.
În schimb, mi-au plăcut Enache, Boldrin, chiar dacă el nu mai joacă precum la început, De Amorim a făcut față, dar se vede că nu mai poate după minutul 60 din punct de vedere fizic. Bourceanu a jucat bine, dar este lent și vine baba cu colacii și-i fură colacii.
Însă, nu sunt supărat pe jucători și nici pe Reghe. Am făcut doar o analiză. În plus, sunt foarte liniștit. Știți de ce? Pentru că adversarii noștri sunt slabi, nu are cine să ne ia campionatul”, a concluzionat Becali la Digi Sport.
VIDEO cu golul marcat de Moke
Etichete: steaua , asa steaua 1-1 video , moke gol steaua asa , moke tosca steaua asa , moke becali reghecampf , moke tosca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...