Exclusiv ”Minimum în grupele Europa League!”. Florin Prunea, categoric după ce Rapid a plătit un milion de euro pentru Krasniqi
articol scris de Digi Sport29.12.2023, 09:49
Ermal Krasniqi (25 de ani) a fost transferat în această iarnă de Rapid de la CFR Cluj în schimbul sumei de un milion de euro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Giuleștenii i-au oferit și un salariu lunar de 18.000 de euro lui Krasniqi, iar transferul atacantului din Kosovo este unul dintre cele mai importante mutări realizate în SuperLigă în această iarnă.
Florin Prunea a spus că impactul lui Ermal Krasniqi ar trebui să fie unul imediat
Chiar dacă unul dintre cei doi acționari de la Rapid, Victor Angelescu este convins că suma plătită pentru Krasniqi este una mică, întrucât kosovarul poate juca pe mai multe poziții și are o valoare mult mai mare decât cea arătată până acum, fostul mare portar Florin Prunea l-a contrazis.
Invitat la Digi Sport, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, Florin Prunea a comentat transferul lui Krasniqi de la CFR la Rapid, iar acesta crede că fotbalistul ar trebui să-și arate imediat valoarea și să ducă echipa în cupele europene.
”Pentru campionatul României mi se pare o sumă incredibilă. Sigur, e un jucător de 25 de ani, cochetează și cu echipa națională, joacă pe mai multe poziții, dar chiar și așa.
Înseamnă că ai încredere formidabilă în el. Dacă dau atâția bani înseamnă că trebuie sa mă ducă minim în grupele Europa League”, a afirmat Florin Prunea la Liga Digi Sport.
Ermal Krasniqi, prezentat oficial la Rapid
Rapid l-a prezentat oficial pe Krasniqi, iar fotbalistul a oferit și prima reacție. Kosovarul i-a lăudat pe fanii din Giulești și a transmis că este cu gândul la titlu.
”Ermal este Rapidist!
”Sunt fericit că am ajuns la Rapid, fanii sunt incredibili. Mi-a plăcut mult atmosfera de pe Giulești și îmi doresc ca împreună să ne luptăm pentru campionat”, a anunțat Rapid, pe Facebook.
Etichete: rapid , cfr cluj , florin prunea , superliga româniei , ermal krasniqi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...