Video&Foto Mihai Stoica iese la atac! Nu a scăpat nimeni: ironii la adresa rivalilor de la CFR
10.03.2020, 09:08FCSB a făcut spectacol cu Craiova, scor 4-1, iar Mihai Stoica a ieșit la ataca după jocul cu oltenii. MM a publicat pe contul său de Facebook o postare în care povestește ce i-a transmis lui Cristi Bălgrădean, trimite ironii la adresa celor de la CFR și, printre altele, îl critică pe Istvan Kovacs.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”În urma atacurilor mai mult sau mai puțin concertate împotriva FCSB din ultima vreme, sunt nevoit să fac o serie de precizări. Ordinea e pur cronologică.
1. Când i-am spus lui Bălgrădean că am aflat că a semnat cu CFR și l-am întrebat de ce nu ne-a informat, mi-a răspuns că i-a fost rușine de mine. Când l-am întrebat dacă de colegii din vestiar cărora le-a ascuns faptul că i-a trădat nu i-a fost rușine, a tăcut.
2. Cei de la CFR au recunoscut că au încălcat regulamentul din motive strategice, neinformându-ne. E posibil să aibă succes cu strategii de acest gen, vom vedea. În opinia mea, succes nu e să te elimine Sevilla în 16-imi, ci să treci de Ajax în aceeași fază. De asemenea, succes reprezintă calificarea în grupele UCL. Poate Bălgrădean era veriga lipsă din drumul lor hotărât spre grupe. Sau poate nu.
3. S-a discutat mult despre umilirea lui Coman la Sibiu. Execuție, umilire, bot pe labe... S-a omis că și Man a fost în aceeași situație. Ambii au intrat la pauză și au contribuit decisiv la calificarea echipei în semifinalele Cupei României. Ambii, unul umilit (cu bot pe labe), celălalt neumilit (fără bot pe labe), aveau și meci peste 3 zile cu Craiova. Reușitele lor de aseară le găsiți în rezumatul meciului.
4. Câțiva tineri nervoși din orașul în care m-am născut au prezentat un banner “FCSB nu e Steaua”. Aceiași tineri, și mai nervoși, au plătit 70 ron să vadă FCSB jucând, fără să le dea cu virgulă. Sticker-ele cu oi roș-albastre au fost apreciate. Nouă ne plac oile. Și mieii.
Mihai Stoica critică arbitrajul lui Istvan Kovacs
5. Aveam mare nevoie de un arbitraj ca cel al lui Kovacs din prima repriză. El a dat semnalul mobilizării. Să-l vezi pe Olaru comoționat, cu semn vizibil pe față și să nu iei nicio decizie disciplinară, să-i dai galben imediat lui Ovidiu Popescu pentru un atac la minge, doar așa poți transmite un mesaj fără echivoc. Sau poate omul a intrat mai greu în meci. De la 3-1 a arbitrat perfect.
Mihai Stoica: ”Vâtcă la FCSB e o glumă!”
6. Vâtcă la FCSB e o glumă. E adevărat că membrii staff-ului joacă fotbal-tenis, dar, din câte am auzit, el e prea bun. Pe față.
P.S. Celor care calculează câte puncte face echipa cu mine prin preajmă și câte fără, încercând să inoculeze ideea că eu sunt responsabil de rezultate, le recomand cu blândețe să-mi analizeze CV-ul. Nu știu dacă am 6 sau 7 calificări în primăvara europeană.
POST CU ROADE TUTUROR !”, a scris Mihai Stoica pe contul său de Facebook.
Mihai Stoica sare în apărarea lui Andrei Vlad
Mihai Stoica se ia și de cei care l-au acuzat pe Andrei Vlad că ar fi greșit la golul marcat de Craiova, prin Bărbuț. MM susține că tânărul goalkeeper nu are nicio vină.
”Doar cineva nepriceput sau răuvoitor poate să spună/scrie că Andrei Vlad a greșit la golul Craiovei. El avea de apărat toată poarta, iar șutul a fost de la o distanță foarte mică. Vina lui la gol este zero”, a mai scris MM pe contul său.
VIDEO cu rezumatul meciului dintre FCSB și Craiova, scor 4-1
Etichete: mihai stoica , mm stoica , mm , fcsb craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...