Meciurile care i-au ”dărâmat cel mai tare” pe Mihai Pintilii și Alex Bourceanu: ”I-am avut în mână” / ”Era de neconceput”
articol scris de Digi Sport11.09.2021, 18:15
Mihai Pintilii și Alexandru Bourceanu au făcut parte din cea mai importantă generație a FCSB-ului din ultimul deceniu, care a obținut rezultate importante, precum calificare în optimi de finală de Europa League sau prezență în grupele Champions League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Deși în anii în care au făcut cuplu în fața apărării echipa domina fotbalul românesc și învingea în Europa Ajax sau Chelsea, au existat și momente mai puțin plăcute, pe care Mihai Pintilii și Alexandru Bourceanu le-au rememorat.
Meciurile care i-au ”dărâmat” pe Mihai Pintilii și Alexandru Bourceanu
În cadrul unui interviu acordat pentru site-ul oficial al lui FCSB, Mihai Pintilii și Alexandru Bourceanu au fost întrebați ”care au fost meciurile care v-au dărâmat cel mai tare”.
Actualul membru din staff-ul de la FCSB a recunoscut că înfrângerea de la Londra, 1-3 cu Chelsea, din returul ”dublei” din optimile Europa League, a fost meciul în urma căruia a fost cel mai afectat.
”Pe mine m-a dărâmat ăla cu Chelsea, am condus cu 1-0 (n.r. după meciul tur), a fost și la ei pe stadion, unde jumătate erau români. Eram conștienți că erau favoriți, dar aveam 1-0, am dat gol în deplasare. I-am avut în mână și am pierdut”, a recunoscut Mihai Pintilii.
Alexandru Bourceanu, în schimb, a amintit de înfrângerea de la Giurgiu din play-off-ul sezonului 2015 - 2016, 0-2 cu Astra, rezultat în urma căruia echipa condusă atunci de Marius Șumudică a câștigat campionat.
”A mai fost și meciul de la Astra, când am pierdut 0-2, în 2016, la nivel de campionatul României, am fost cel mai trist. Acolo așteptările erau că vom câștiga. N-aveam emoții, era de neconceput să pierdem”, a transmis Alexandru Bourceanu.
Moment de sinceritate al lui Alexandru Bourceanu
Alexandru Bourceanu a recunoscut, în același timp, că au fost mai multe momente din fotbal care l-au afectat mental, concluzionând și că gestionarea unor astfel de momente reprezintă o problemă a jucătorilor din România.
”Clar că nu mi-am gestionat bine emoțiile de cele mai multe ori, cred că toți jucătorii români au problema asta.
M-au dărâmat multe, dar nu știu care m-a dărâmat cel mai tare”, a declarat Alexandru Bourceanu.
Etichete: mihai pintilii , alexandru bourceanu , astra fcsb , chelsea fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...