Video Man, omul decisiv pentru FCSB în startul Ligii 1. A adus două victorii pe final pentru roş-albaştri
07.08.2017, 09:38"Nu-l mai iau pe Florinel Coman. Îl avem pe Dennis Man, despre care Mihai Stoica şi Nicolae Dică spun că e peste el", anunţa Gigi Becali, după ce negocierile pentru jucătorul celor de la Viitorul s-au complicat. Iar începutul de campionat pare să le dea dreptate roş-albaştrilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul jucător de la UTA a fost de două ori decisiv în primele patru etape ale Ligii 1, iar FCSB îi datorează 6 dintre cele 10 puncte adunate până în acest moment.
După ce în prima etapă a adus victoria vicecampioanei cu FC Voluntari, scor 2-1, cu un gol marcat în prelungirile partidei, duminică, la Chiajna, Man a fost din nou omul potrivit la momentul potrivit.
Intrat pe teren în repriza a doua, în locul debutantului Robert Grecu, fotbalistul de 18 ani a înscris cu patru minute înainte de final golul prin care echipa lui Dică s-a impus cu 2-1 în faţa Concordiei.
VIDEO: Golul marcat de Man contra Concordiei
"E un sentiment plăcut. Încerc de fiecare dată când intru să ajut echipa. Din fericire, am reuşit şi azi. Am întâlnit o echipă bună, terenul ne-a pus câteva probleme, dar am scos un lucru pozitiv şi am câştigat. A contat foarte mult că venim după o victorie importantă", a declarat Man, la finalul jocului.
Tânărul jucător a avut un prim sezon dificil la FCSB, evoluând în doar 6 meciuri în campionat şi marcând un singur gol. Tocmai din acest motiv, au existat zvonuri că ar putea fi împrumutat, pentru a avea mai multe şanse să joace.
Totuşi, forţaţi de regula jucătorului U21, oficialii vicecampioanei au decis să-l păstreze, mai ales în contextul în care transferurile lui Dragoş Nedelcu şi Florinel Coman nu s-au materializat. Iar Man a ştiut să profite de această şansă.
"N-am vrut să plec. Am stat, am muncit, mi-am văzut de treabă şi sper ca în acest sezon să-mi ajut echipa tot mai mult. Mă simt mai bine, sunt pregătit mai bine", a spus Dennis Man.
După ce a adus o nouă victorie pentru echipa sa, fostul arădean a aflat, uşor surprins, că va avea parte de un nou concurent pe post. Gigi Becali a anunţat că a rezolvat transferul lui Cătălin Golofca, de la FC Botoşani, şi că acesta poate evolua în banda dreaptă, acolo unde e folosit Man.
"Golofca? O să vedem. Îi urez baftă şi să ne ajute", a răspuns omul de 6 puncte al FCSB, atunci când a fost întrebat despre venirea golgheterului de la surprinzătorul lider al Ligii 1.
Etichete: steaua , liga 1 , video , fcsb , dennis man , man chiajna , concordia - fcsb 1-2 , concordia - steaua 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...