Lovitură grea pentru Universitatea Craiova! Un titular, OUT pentru restul sezonului
articol scris de Digi Sport24.04.2024, 08:14
Costel Gâlcă (52 de ani) a debutat cu dreptul pe banca Universității Craiova, întrucât formația din Bănie a obținut o victorie categorică, scor 3-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa cu numărul 5 a play-off-ului SuperLigii României.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Numai că, la câteva zile distanță, antrenorul Craiovei a primit o veste proastă. Un titular al oltenilor a acuzat probleme medicale, iar acum a primit verdictul.
Denil Maldonado, OUT 3-4 săptămâni! Ar rata restul sezonului
Denil Maldonado a fost titular în partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe și a reușit să înscrie chiar primul gol al echipei sale, în minutul 11, din pasa decisivă a lui Markovic.
Chiar dacă a terminat meciul pe teren, la final s-a confruntat cu probleme medicale. Conform Fanatik, acesta a resimțit dureri și a făcut un RMN în seara de 23 aprilie, iar constatarea a fost că a suferit o întindere a ligamentului și va trebui să stea cu piciorul imobilizat între trei și patru săptămâni.
Mai mult, în cazul în care ar apărea complicații, Maldonado ar putea rata și ”pretemoparada” din vară cu Univeristatea Craiova.
Astfel, cum ultimul meci din acest campionat pentru Craiova este programat pe data de 18 mai, tot împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, stoperul ar putea evolua din nou pentru formația din Bănie abia în sezonul următor. Maldonado ar mai rata partidele cu CFR Cluj, Rapid, FCSB și Farul Constanța.
- 700.000 de euro este cota de piață a lui Denil Maldonado, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 14 meciuri a jucat fundașul din Honduras pentru Craiova, interval în care a marcat două goluri.
- La națională a evoluat în 29 de partide, perioadă în care a reușit să înscrie o dată.
VIDEO cu rezumatul partidei Sepsi Sfântu Gheorghe - Universitatea Craiova 1-3
Costel Gâlcă, după Sepsi - Universitatea Craiova 1-3: ”Mi-a plăcut foarte mult”
Universitatea Craiova are 34 de puncte, cu 11 mai puține decât liderul FCSB, în timp ce Sepsi se află pe locul 6, cu 27 de puncte.
La flash-interviu, Costel Gâlcă s-a arătat mulțumit de modul în care au jucat elevii săi, însă a tras un semnal de alarmă în legătură cu următoarele meciuri, în care jucătorii oltenilor ar trebui să fie ”mai inteligenți”.
”Cred că e meritul jucătorilor, au avut atitudine, au înțeles rapid ce trebuie să facem. Pentru început, mi-a plăcut foarte mult. S-au ajutat unul pe altul, e important să aibă o comunicare, să fim organizați în apărare, iar în atac să punem probleme oricărei echipe, pentru că avem jucători de calitate.
Sunt optimist pentru că am câștigat astăzi, dar meciurile vor fi diferite și va trebui să ne adaptăm, să fim mai inteligenți, să facem mai multă economie de energie. O să fie altă istorie cu celelalte echipe, în fiecare meci se schimbă partitura”, a spus Gâlcă.
Etichete: universitatea craiova , denil maldonado
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...