Lato, pedepsit de Reghe? Reprezentanții lui Monaco s-au dus degeaba la Brașov
28.10.2013, 10:15Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a surprins întreaga asistență, duminică seară, în momentul în care a desemnat echipa de start pentru partida de campionat cu FC Brașov.
În prima garnitură a campionilor au fost introduși fotbaliști precum Varela, Neagu, Filip, Pîrvulescu și Prepeliță, titularii de drept fiind menajați. Printre cei care n-au prins deloc lotul cu “stegarii“ a fost și Iasmin Latovlevici. Fundașul stânga a făcut deplasarea cu echipa la Brașov, dar a urmărit partida din tribună.
Latovlevici și-ar fi dorit însă să joace, măcar o repriză, mai ales că la stadion au fost prezenți și emisari ai celor de la Monaco, club interesat de un fundaș stânga (DETALII).
La finalul partidei de duminică seară, câștigată de roș-albaștri cu 2-1 (VIDEO), Reghecampf a spus, printre altele, că de acum înainte în campionat va folosi mai mult și jucătorii care n-au prins echipa până acum, considerând că toți componenții lotului au aceeași valoare.
Măsura poate fi considerată ca fiind și una prin care cei de la Steaua încearcă, prin orice mijloace, să nu destrame echipa, mai ales că în iarnă sunt tot mai mari șansele ca Bourceanu și Tătărușanu să plece din Ghencea.
Totuși, există și voci potrivit cărora Reghecampf a dorit să-l sancționeze pe “Lato“ pentru prestațiile slabe din ultima vreme, gafa din meciul cu Basel întrecându-le pe toate (VIDEO), dar și pentru atitudinea arogantă pe care a avut-o la conferința de presă de dinaintea meciului cu elvețienii din Grupa E a UEFA Champions League (DETALII VIDEO).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etichete: steaua , latovlevici , iasmin latovlevici , latovlevici steaua , latovlevici spectator la brasov , latovlevici oferte , monaco dupa latovlevici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...