"L-am sunat pe tata: ''. Răspunsul lui Rivaldo i-a schimbat cariera lui Rivaldinho
08.02.2017, 10:51Rivaldinho, noul atacant al lui Dinamo, a trecut printr-un moment de cotitură în carieră. În sezonul 2014-2015, a fost la un pas să renunţe la fotbal, sătul de valul de critici venit din exterior. Tatăl său a reuşit să îl convingă foarte repede să îşi reconsidere poziţia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Primul club profesionist din CV-ul lui Rivaldinho - Mogi Mirim - putea fi şi ultimul. La doar 19 ani, atacantul intrase în atenţia tuturor pentru faptul că era băiatul lui Rivaldo. Deşi începuse bine sezonul, ziarele din Brazilia scriau despre faptul că singurul motiv pentru care evoluează e legat de faptul că este fiul legendarului jucător brazilian, aflat la momentul respectiv în funcţia de preşedinte al clubului.
Extrem de deranjat de aceste zvonuri, puştiul sud-american a pus mâna pe telefon şi l-a anunţat pe tatăl său că vrea să pună capăt carierei de fotbalist. Un foarte bun psiholog, Rivaldo nu doar că a reuşit rapid să îl facă să îşi schimbe optica, dar l-a motivat suplimentar. În cele din urmă, deşi era extrem de tânăr, Rivaldinho a terminat respectiva stagiune cu 7 goluri în 27 de partide.
"Am trecut prin câteva momente dificile când jucam pentru Mogi Mirim. Aproape că am vrut să renunţ la fotbal. Erau foarte mulţi oameni care spuneau că singurul motiv pentru care joc e reprezentat de faptul că sunt băiatul lui Rivaldo. M-au afectat foarte tare aceste afirmaţii. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe tata: <<Vreau să renunţ la fotbal, aceste lucruri care se spun despre mine mă afectează foarte tare>>, i-am spus. Ştiam că nu sunt băgat pentru că sunt fiul lui Rivaldo, ci pentru că evoluez bine. Ştiţi ce mi-a spus? "<<Fiule, cum să renunţi? Eşti golgheterul campionatului, antrenorul te bagă pentru că dai un randament foarte bun! Nu lăsa aceste lucruri să te afecteze, tu ştii cel mai bine de ce eşti în stare>>. Vorbele lui m-au ajutat foarte mult, am realizat care e potenţialul meu şi mi-am dat seama că nu trebuie să mai fiu afectat de aceste răutăţi. De fapt, în timp, aceste speculaţii au ajuns să mă ajute: vreau să le arăt tuturor că joc pentru că sunt Rivaldinho, nu pentru că sunt băiatul lui Rivaldo", a explicat tânărul atacant al "câinilor" într-un material realizat de FIFA.
Noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare a efectuat ieri dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) și a semnat un contract cu FC Dinamo București până la 1 iunie 2020.
AICI AI PROGRAMUL CANALELOR DIGISPORT!
Etichete: rivaldinho , rivaldinho rivaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...