Iosif Rotariu, vehement după revenirea FCSB-ului în Ghencea: ”Ce performanțe are?”
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 19:50
FCSB va disputa pe arena din Ghencea meciul cu CFR Cluj, din etapa a patra a SuperLigii, după ce a primit acceptul celor de la CSA Steaua.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Meciul FCSB - CFR Cluj este programat să se dispute duminică, 6 august, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, și poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Iosif Rotariu: ”Eu cred că ar trebui să fie evitat să se joace în Ghencea”
Iosif Rotariu (60 de ani), fostul fotbalist al Stelei în perioadele 1985 - 990 și ianuarie 1997 - iulie 1998, este de părere că cei de la FCSB nu ar fi trebuit să primească acceptul de a evolua pe arena de 31.254 din Ghencea și astfel nu ar mai fi existat discuțiile apărute în ultimele zile în privința acestui subiect.
”Numai la noi în România se poate întâmpla așa ceva, să faci atâta mediatizare că joacă unii într-o parte. Zici că joacă finala Champions League! Joacă acolo și aia e, dacă legea le-a permis și au plătit.
Și dacă sunt deranjat și dacă nu sunt, tot acolo ajungem. Eu, în primul rând, sunt de partea lui Marius Lăcătuș, a lui Boloni, cei care au jucat în Ghencea și au făcut performanțe. FCSB ce performanțe are?
Nu știu ce să zic, dar orice e posibil la noi în România! Nu pot să mă pun în pielea lor. Eu cred că ar trebui să fie evitat să se joace în Ghencea.
Asta... că e din bani publici... Acolo e pământul Armatei, unde s-a construit stadionul. Lor le-a fost dat în administrare și cei de acolo administrează cum consideră ei. Acum nu cred că trebuie să ajungem să joace Dinamo pe Giulești sau Rapid în Ghencea”, a spus Iosif Rotariu, potrivit iamsport.ro.
FCSB, revenire în Ghencea după mai bine de opt ani
FCSB va juca din nou un meci pe stadionul din Ghencea după o pauză de peste opt ani. În această perioadă, clubul și-a schimbat numele din Steaua în FCSB, iar în Bulevardul Ghencea vechiul stadion a fost dărâmat și construit altul.
Ultimul meci disputat de clubul lui Gigi Becali în Ghencea este un FCSB - Viitorul 4-1 din 22 martie 2015, cu goluri marcate de Cristi Tănase, autorul unei ”duble”, Raul Rusescu, George Țucudean și, de partea cealaltă, Nelson Bonilla.
Galerie Foto
La finalul ultimului sezon în care a jucat meciuri în Ghencea, FCSB a câștigat titlul.
Etichete: csa steaua , iosif rotariu , fcsb cfr cluj , fcsb ghencea , etapa 4 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...