"I-aş reproşa acest lucru!". Dan Petrescu a dezvăluit marea greşeală făcută de Nicolae Dică la FCSB
30.12.2018, 08:52Nicolae Dică (38 de ani) şi-a dat demisia de la FCSB după eşecul din derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-2. Gigi Becali s-a mişcat rapid şi, în mai puţin de o săptămână, i-a găsit înlocuitor, în persoana lui Mihai Teja, pe care l-a prezentat într-o conferinţă de presă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pe listă au mai fost Dan Alexa şi Edi Iordănescu, însă finanţatorul FCSB l-a preferat pe Teja, de la care aşteaptă un joc de posesie şi titlul în 2019. Dan Petrescu nu vede cu ochi buni schimbarea de antrenor de la FCSB, mai ales că noul tehnician vrea să aducă mai mulţi jucători.
"La FCSB, schimbarea antrenorului şi aducerea altor jucători nu aduce decât probleme. Nu e o schimbare în bine. În opinia mea, bine ar fi fost dacă ar fi continuat cu Dică pentru că a făcut treabă bună", a spus Dan Petrescu.
Despre greşelile lui Nicolae Dică au vorbit atât Gigi Becali, cât şi Mihai Stoica. Directorul sportiv al FCSB a spus că fostul tehnician avea probleme în a se impune în faţa jucătorilor. Astfel, MM a povestit un episod în care indicaţiile lui Nicolae Dică erau pur şi simplu ignorate de jucători.
"Atâta vreme cât tu pui un jucător să execute corner și se duce altul să execute, ai o problemă. I-am spus că nu e normal. La un alt corner au făcut ei o chestie pe care au gândit-o jucătorii. Autoritate poți să ai purtându-te frumos, dar și să fii semi-dictator", a declarat Mihai Stoica în exclusivitate la Digi Sport Special.
La rândul său, şi Dan Petrescu a identificat o greşeală făcută de Nicolae Dică în mandatul său de la FCSB.
"I-aş reproşa că nu a gândit un lot cu 4 fundaşi centrali", a spus Dan Petrescu.
Palmaresul lui Nicolae Dică la FCSB
Sub comanda acestuia, FCSB a disputat 80 de partide oficiale (57 în Liga 1, 5 în Cupa României, 4 în preliminariile UEFA Champions League și 14 în UEFA Europa League), dintre care 46 au fost victorii, 18 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri. Ca performanțe, merită amintită calificarea în primăvara UEFA Europa League și victoria împotriva lui S.S. Lazio, primul succes împotriva unei echipe italiene din istoria clubului nostru.
Etichete: nicolae dica , dan petrescu , gigi becali , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...