Video ”Hoții! Hoții!”. Faza care i-a iritat pe fani la Unirea Slobozia - FCSB. Câți spectatori au fost la meci
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 23:48
Partida dintre Unirea Slobozia și FCSB, din etapa a doua a SuperLigii, s-a jucat la Clinceni, pe stadionul defunctei Academica, deoarece stadionul nou promovatei nu este încă gata pentru a găzdui meciuri din primul eșalon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii gazdelor au reclamat penalty-ul acordat celor de la FCSB
Pe un gazon, afectat și de caniculă, Slobozia și FCSB au avut de furcă, iar faza din minutul 51, în urma căreia roș-albaștrii au primit un penalty, a iscat multe comentarii.
În acel minut, a existat un contact, la marginea careului de 16 metri, între Antoche și Olaru, în urma căruia s-a dictat lovitură de la 11 metri. A fost nevoie de intervenția VAR și după câteva minute de deliberări, s-a menținut decizia dictată de către arbitrul Vlad Baban.
Olaru a transformat fără emoții de la punctul cu var, dar fanii gazdelor au rămas cu un gust amar și cu sentimentul că penalty-ul a fost unul controversat. ”Hoții! Hoții!”, au scandat fanii Unirii Slobozia, aceștia fiind convinși că acel clinci dintre Antoche și Olaru s-a petrecut în afara careului.
Altfel, pe stadionul din Clinceni s-au adunat 2.200 de spectatori, după cum s-a anunțat la stația de amplificare, în condițiile în care stadionul din Clinceni are o capacitate totală de 4.500 de locuri.
VIDEO cu faza penalty-ului, în Slobozia - FCSB
VIDEO cu rezumatul partidei Unirea Slobozia - FCSB 2-2
”Informare, decizie, execuție, viteză de execuție”. A marcat pentru FCSB și ”și-a marcat” locul în SuperLiga
Alexandru Musi (20 de ani) a revenit la FCSB, după ce sezonul trecut a fost împrumutat, iar cel puțin momentan pare a-și fi câștigat locul de titular în primul 11, ajutat și de regula U21.
În prima etapă, campioana a remizat pe teren propriu, în Ghencea, 1-1 cu U Cluj, golul roș-albaștrilor fiind marcat de Musi, cu o execuție superbă din afara careului de 16 metri.
Daniel Pancu (46 de ani), selecționerul naționalei României U 21, a rămas impresionat de super execuția lui Musi și chiar a inițiat o provocare, în direct la Digi Sport.
”Musi este un fotbalist cu reale perspective. Am spus că nu mai vorbesc frumos de ei, că nu-i mai laud, dar gol ca al lui etapa trecută nu am mai văzut.
Informare, decizie, execuție, viteză de execuție. Vă rog frumos, facem o provocare în seara asta, să-mi arătați în campionatul ăsta un gol asemănător.
Ca un pariu.
Deci, informare, decizie, execuție, viteză de execuție, toate în aceeași fază”, a spus Pancu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Special.
VIDEO cu Daniel Pancu despre Alexandru Musi
Alexandru Musi i-a dedicat iubitei golul marcat în FCSB - ”U” Cluj 1-1
Galerie Foto
Alexandru Musi (19 ani) a fost singurul marcator al FCSB-ului în duelul cu ”U” Cluj. Fotbalistul ”Roș-albastru” s-a aflat la primul gol înscris pentru FCSB în campionat și i-a dedicat reușita iubitei sale, Antonia Badea.
”Sunt fericit că am marcat primul meu gol în campionat, pentru FCSB. Sunt mai puțin fericit pentru faptul că nu am reușit să câștigăm, dar asta este. Așa este fotbalul și de mâine o luăm de la capăt.
Nu am avut nicio emoție la marcarea golului. Am văzut colțul lung și am tras cu stângul.
Eu, în primul rând, vreau să fiu sănătos. Vreau să-mi ajut echipa când voi fi introdus pe teren și Doamne-ajută să luăm campionatul.
I-am făcut semn iubitei mele după gol”, a declarat Alexandru Musi, după FCSB - ”U” Cluj 1-1.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Musi, potrivit Transfermakt.
- În 37 de meciuri jucate în SuperLigă, în sezonul trecut, Alexandru Musi a punctat de 4 ori și a oferit 4 pase de gol.
VIDEO cu golul marcat de Musi, în FCSB - U Cluj 1-1
Etichete: pintilii , penalty fcsb , darius olaru , vlad baban , unirea slobozia - fcsb , antoche
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...