Hagi poate da un adevărat tun financiar în această iarnă! ”Când vom avea oferta pe masă, vom vedea”
18.12.2018, 20:31Gică Hagi poate da un adevărat tun financiar în această iarnă. Cinci jucători de la Viitorul ”sunt curtați” și pot pleca de la echipa ”Regelui”. Printre ei se află Ianis Hagi, Tudor Băluță și Denis Drăguș.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Sunt deschis, nu sunt pretențios, cu toate că știu ca Viitorul are deja o cotă și vinde destul de bine. Întotdeauna analizez și mă gândesc ce este bine și pentru jucători. Nu în aceasta perioadă, pentru că mai avem un meci. Totuși, vine cineva să vadă un meci și se vorbește despre oferte!
Când va fi clar și o să avem oferta pe masă, atunci vom vedea. Tatonări, vorbe, oricine poate să facă. Media află, se speculează, dar oferte există doar când sunt concrete. Interes există, pentru că și Drăguș, și Ianis, și Băluță au facut lucruri bune.
Sunt curtați toți trei și încă doi jucători. Vedem dacă va pleca vreunul dintre ei în iarna asta. Dacă pleacă, trebuie să aducem alții și mai puternici. De slăbit, nu ne slăbim, pentru că vin din spate de la Academie", a spus Hagi.
Denis Drăguș, noua perlă din atacul Viitorului și om de națională
Denis Drăguș a impresionat încă din sezonul trecut la Viitorul, iar ofertele pe numele său au început să apară. Atacantul de 19 ani a jucat în toate cele 24 de meciuri oficiale din această stagiune (22 ca titular) și are 9 goluri înscrise.
Atacantul ar putea ajunge la Genk, acolo unde mai joacă un român, Vladimir Screciu, din iunie 2018.
În plus, deși are doar 19 ani, Denis Drăguș a debutat și la echipa națională a României, în septembrie, la meciul cu Serbia, 1-1, unde a impresionat în cele 60 de minute jucate.
Câți bani ”pierde” Viitorul la transferul lui Ianis Hagi
Independent de sumă, eventualul transfer al lui Ianis nu va fi un tun financiar pentru Viitorul, clubul din Liga 1 urmând să nu fie prea mult pe profit. Asta pentru că iarna trecută, Hagi a plătit două milioane pentru a-l aduce înapoi de la Firenze.
În plus, clubul viola a păstrat 25% dintr-un viitor transfer, astfel că o bună parte din suma obţinută pentru următoarea mutare va intra în conturile clubului de Serie A.
Etichete: gica hagi , transferuri liga 1 , viitorul , ianis hagi , denis dragus , tudor baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...