Grevă la CFR, din nou. Unii jucători nu și-au primit banii de cinci luni!
15.10.2014, 16:20Problemele continuă la CFR Cluj. Unii dintre jucătorii fostei campioane au acumulat restanțe salariale de până la cinci luni! În ultimele două zile, jucătorii au refuzat să se antreneze normal, preferând să joace tenis cu piciorul în locul ședințelor de pregătire. Rămâne de văzut dacă echipa va boicota partida cu Dinamo, de sâmbătă, din etapa a 11-a a Ligii 1. Dacă șefii echipei ardelene nu-i conving pe fotbaliști la timp că li se vor achita banii, aceștia sunt deciși să nu se prezinte nici la meciul cu ”câinii roșii”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu aceleași probleme se confruntă și Vasile Miriuță, alături de întregul staff tehnic. Înaintea partidei amicale de sâmbătă, cu Baia Mare, golgheterul echipei, Gregory Tade, a refuzat să facă deplasarea, din același motiv.
Liderii vestiarului au avut deja o întrevedere cu președintele Iuliu Mureșan, dar acesta nu le-a oferit decât promisiuni că banii vor fi virați. Ultima dată când CFR s-a aflat într-o situație asemănătoare a fost în returul sezonului trecut, înainte de partida cu Concordia Chiajna.
Etichete: cfr cluj , iuliu muresan , jucatori , greva , gregory tade , sedinte de pregatire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...