Florinel Coman a ratat transferul în SUA, dar ar putea ajunge la un club uriaș din Serie A. Becali își freacă mâinile
19.02.2020, 15:38Florinel Coman (21 de ani) a fost la un pas de un transfer în SUA, la Orlando City, însă Gigi Becali a refuzat oferta. Tânărul fotbalist al roș-albaștrilor are însă și alte propuneri și este de așteptat ca în vară să facă pasul spre o echipă din Vest.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Florinel Coman, urmărit de AS Roma
Încă din vara trecută, Florinel Coman este monitorizat de AS Roma. Scouterii grupării italiene îl urmăresc îndeaproape pe jucătorul celor de la FCSB și nu au ratat nici derby-ul cu Dinamo, de pe Arena Națională.
"Născut în 1998, fotbalistul este o țintă a "Giallorossilor" pentru această vară. Atacantul cotat la aproximativ 20 de milioane de euro de FCSB este și în atenția celor de la West Ham", scrie presa din Italia.
Florinel Coman ar fi primit un salariu gigant în SUA, dar Gigi Becali s-a opus
Florinel Coman ar fi putut pleca de la FCSB, după derby-ul pierdut cu Dinamo, scor 2-1, numai că Gigi Becali a fost de neînduplecat! Patronul roș-albaștrilor n-a fost deloc mulțumit de oferta primită din partea americanilor de la Orlando.
Becali a avut termen de gândire până luni, 17 februarie 2020, dar a refuzat tranzacția, chiar dacă Coman și-ar fi dorit să facă pasul în MLS. Este a doua ofertă primită oficial pentru Florinel Coman, după cea de la Sporting, și pe care Becali o refuză!
Ion ”Liță” Dumitru, fostul mare fotbalist, care a trecut și pe la Steaua și pe la Rapid, stabilit de câțiva ani în America, este cel care a intermediat aceste discuții. Dumitru a precizat că americanii au fost foarte încântați de Florinel, mai ales după ce au stat de vorbă cu acesta.
- 7 milioane de euro ar fi luat Gigi Becali pentru 40 la sută din drepturile federative asupra lui Coman
- 1 milion de euro ar fi primit Florinel Coman dacă pleca în MLS
Etichete: as roma , gigi becali , west ham , orlando city , florinel coman , transfer florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...