Galerie Foto ”Fiesta” în Giulești! Jucătorii Rapidului au sărbătorit victoria din derby-ul cu Dinamo alături de fani
articol scris de Digi Sport27.01.2024, 23:12
Rapid s-a impus în derby-ul cu Dinamo, scor 2-1, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 23 din SuperLiga României.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Suporterii Rapidului nu au fost prezenți pe Arena Națională la meciul cu Dinamo, după ce cu câteva zile înainte de meci au apărut anumite discuții cauzate de biletele oferite fanilor giuleșteni.
Jucătorii Rapidului au sărbătorit victoria din derby alături de fani
Concret, acestora li s-au promis 5.000 de bilete, însă, după ce în tur, dinamoviștii nu au vrut să intre pe Giulești pentru că un banner le-a fost interzis, au decis să pună la dispoziția giuleștenilor doar 2.800 de bilete, toate la inelul 3 al Arenei Naționale, lucru de neacceptat pentru fanii lui Rapid.
La meci au asistat 13.425 spectatori, însă suporterii Rapidului au urmărit întâlnirea pe ecranele celor două tabele de marcaj ale stadionului Giuleşti.
Galerie Foto
A fost un meci superb pe Arena Națională. Dinamo a controlat prima repriză, dar giuleștenii au fost cei care au deschis scorul, prin Papeau. Avantajul Rapidului nu a durat mult, pentru că Abdallah a restabilit egalitatea cu un gol superb cu călcâiul. Spectacolul a continuat și în repriza secundă, însă Rapid a dat lovitura în minutul 90 prin Burmaz.
După meci, cei de la Rapid au plecat de la Arena Națională și s-au îndreptat către Stadionul Giulești unde au fost așteptați pe stadion de suporteri.
Alb-vișinii au sărbătorit victoria obținută împotriva lui Dinamo alături de fani, au cântat și au aprins torțe. Așa cum se poate vedea în Galeria Foto, Cristi Săpunaru, căpitanul giuleștenilor, a fost sufletul petrecerii.
VIDEO Rezumatul partidei Dinamo - Rapid 1-2
Etichete: rapid , dinamo , derby , giulesti , suporteri , sapunaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...