Video Dorinel Munteanu a făcut anunțul "la cald", după eșecul cu Unirea Slobozia: "Va fi ultimul sezon pentru mine!"
articol scris de Digi Sport27.10.2024, 19:10
Oțelul Galați a fost învinsă de Unirea Slobozia, scor 0-2, în etapa cu numărul 14 din SuperLiga României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Perianu a deschis scorul în minutul 47, iar ialomițenii puteau majora diferența în minutul 74, însă Toma a irosit o lovitură de la 11 metri. La aceeași fază, gălățenii au rămas în inferioritate numerică, deoarece Stefanovici, cel care a comis penalty-ul, a fost eliminat.
Ulterior, Șerbănică a marcat și el, iar Unirea Slobozia a produs surpriza la Galați.
Dorinel Munteanu: ”Va fi ultimul an pentru mine când voi face tot posibilul să redresez această echipă”
Dorinel Munteanu nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume la finalul meciului, despre care a spus că a fost cel slab de când se află la conducerea echipei.
Vizibil deranjat de situația de la echipă, care nu este susținută financiar, dar nici de către fani, cel poreclit ”Neamțul” a anunțat că, cel mai probabil, acesta va fi ultimul sezon al său la Oțelul Galați.
Totuși, reacția lui Dorinel a venit ”la cald” și este posibil ca antrenorul să se răzgândească, după ce va face o analiză mai îndelungată.
"(n.r. Vă gândiți să plecați?) Mă gândesc, m-am gândit și mai demult. Nu e ușor să te bați cu morile de vânt, adică cu granzii SuperLigii, pentru că lumea uită foarte repede că în trei ani de zile am promovat.
Unul din cazurile care mă deranjează cel mai mult e că singurul meci în care a fost stadionul plin a fost cu Botoșani, când am promovat. Nu mai există interes, nu pot să-mi dau seama de ce.
Voi face tot posibilul și va fi ultimul an (n.r. sezon) pentru mine când voi face tot posibilul să redresez această echipă, să mă lupt cu toate greutățile și să-i fac fericiți pe acești oameni care vin la stadion
Am avut o zi neagră. Am recunoscut, am zis de la început, nu am văzut echipă antrenată de mine să joace atât de slab. În 20 de minute adversarul trebuia să aibă 2-0. Eu sunt responsabil de rezultat, dar tot eu trebuie să salvez situația.
Un rezultat meritat, după aspectul jocului. Problema a fost la noi, trebuie să ne întrebăm de ce am jucat atât de slab, de ce s-au prezentat așa la acest joc, pentru că obiectivul nostru era altul. M-a surprins faptul că am jucat poate cel mai slab joc de când sunt eu la conducere. Trebuie să redresez echipa, dar trebuie să văd și partea plină a paharului. Trebuie să terminăm bine campionatul, dar nu va fi ușor", a declarat Munteanu.
Dorinel Munteanu a continuat să-și spună "oful"
"Sunt nemulțumiri din toate părțile, chiar dacă am început bine sezonul, însă nu înțeleg de ce. Toată responsabilitatea e a mea, dar nu sunt patron aici. Asta nu scuză cu nimic rezultatul, dar în loc să fim uniți, pentru că în ultimele două-trei săptămâni s-au vorbit foarte multe, suporterii visează, trăiesc din vise. O spun cu responsabilitate și cu părere de rău că mi-aș dori să nu fie începutul sfârșitului acestei echipe, așa cum a fost acum 10 ani.
De ce spun acest lucru? Lumea din fotbal sau din Galați, și îmi cer iertare dacă jignesc pe cineva, uită de rezultatele pe care le-am avut anul trecut, de condițiile care sunt aici. Suntem o echipă mică cu suflet mare, cu buget mic. Nu pot să performez fără bani. Cine are bani, performează, cine nu, rămâne pe loc. Eu cred că ne-am depășit condiția.
Când spun că nu suntem susținuți nu mă refer la acei oameni minunați care ne-au ajutat la începutul proiectului, Consiliul Local, domnul primar, televiziunile care au venit lângă noi”, a declarat Dorinel Munteanu.
În urma acestui rezultat, Oțelul Galați a rămas cu 19 puncte și a ieșit din zona de play-off. De partea cealaltă, Unirea Slobozia a acumulat 15 puncte și a urcat pe locul 12.
VIDEO cu rezumatul meciului Oțelul - Unirea Slobozia 0-2:
Etichete: otelul , dorinel munteanu , video otelul slobozia , otelul slobozia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...