Dinamo, fără titulari la Botoșani: "Mai mulţi jucători sunt în vacanţă, ne-am atins obiectivul"
19.05.2014, 14:08Dinamo va evolua în ultima etapă a Ligii I la Botoșani, miercuri, de la ora 18:00. Formația lui Stoican și-a asigurat locul 4 și antrenorul "câinilor"a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că va lăsa acasă mai mulți jucători importanți pentru duelul cu moldovenii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tehnicianul din Ștefan cel Mare a declarat că vrea să vadă la lucru și fotbaliștii care au evoluat mai puțin, pentru a stabili cine rămâne și cine pleacă în perioada de mercato.
"Sunt destui jucători care au evoluat mai mult în acest sezon,
care şi-au făcut treaba pentru Dinamo şi era normal ca ei să aibă câteva zile libere în plus, mai ales că ne-am atins obiectivul. Dinamo nu este în vacaţă, mai e un meci oficial în care vreau să-i văd la lucru şi pe jucătorii care au evoluat mai puţin și să dau şansa să joace şi unor tineri. Eu am încredere că vor ajunge fotbalişti buni" a declarat Stoican.
Tehnicianul dinamovist a mai confirmat faptul că veteranul Cătălin Munteanu, aflat la finalul contractului, va pleca. Stoican a vorbit și despre situația lui Rotariu, jucător aflat în vizorul celor de la Sporting Lisabona.
"După meciul de la Botoşani vom încerca să ne consolidăm un grup care să ne facă mândri în sezonul viitor. Lui Cătălin Munteanu îi expiră contractul cu Dinamo, am discutat cu el şi îşi doreşte să mai joace un an, dar la Dinamo contractul lui a luat sfârşit. Când vor fi oferte concrete pentru Rotariu vor fi analizate, totul depinde acum doar de el" a mai spus Stoican.
Tot în decursul acestei zile, mai mulţi jucători dinamovişti şi membri ai stafului tehnic au participat la Şcoala 45, la "Ora de Dinamo", unde au acordat autografe şi au făcut fotografii cu elevii. De asemenea, roș-albii au jucat o partidă de fotbal pe terenul sintetic din curtea școlii cu o echipă formată din elevi.
Etichete: dinamo , dinamo liga 1 , flavius stoican , dinamo fara titulari la botosani jucatorii sunt in vacanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...