Video Dan Petrescu ține ”cu casa” la CFR Cluj. ”Locul doi aduce niște bani”
articol scris de Digi Sport17.05.2024, 22:17
CFR Cluj înfruntă Farul, pe teren propriu, în ultima etapă din play-off și are nevoie de un succes ca să nu aibă emoții în privința locul doi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu a înțeles bine mesajul lui Neluțu Varga și este cu ochii și pe sumele pe care Liga Profesionistă de Fotbal le oferă la finalul sezonului.
Dan Petrescu este prevăzător înaintea meciului CFR Cluj – Farul
Dan Petrescu își înfruntă prietenul Hagi în ultima etapa cu numărul zece din play-off, iar amândoi au nevoie de victorie. CFR Cluj ca să fie sigură ca termină sezonul pe locul doi, în timp ce Farul se teme că va pierde poziția a patra, în fața celor de la Sepsi.
”E un meci foarte important. Rezultatul meciului Farul – CSU Craiova a fost incredibil, avem locul doi aproape asigurat, dar ați văzut și dumneavoastră ce s-a întâmplat. Stresul a rămas mai mult de partea noastră. E clar că și Farul are presiune.
Un loc în clasament asigură niște bani, iar pentru noi un loc doi ar fi extraordinar. Ar fi o calificare în cupele europene fără un meci de baraj. Sunt conștient de importanța și dificultatea meciului. Cel mai important e rezultatul, un egal sau o victorie ne aduce locul doi”, a spus Dan Petrescu la conferinţa de presă susţinută înainte de CFR Cluj – Farul.
Dan Petrescu și regulile care nu-i plac din fotbalul nostru
”Bursucul” a pus sub lupă și regulile care nu-i plac din fotbalul românesc: barajul pentru calificarea în Conference League și obligativitatea ca echipele să folosească tot meciul un jucător eligibil pentru U21.
”Știți și voi, locul 3 își aduce un meci de baraj în care se poate întâmpla orice. Sincer, și anul trecut am fost aici și am jucat acest meci, nu îi văd rostul. Nu cred că e logic ca locul 10 să ajungă să joace în Europa. Ar trebui să facem o schimbare, ca la anul sau cât mai curând să nu mai existe acest meci pentru că nu îi văd rostul.
Am fost mereu și împotriva regulii U21, nu i-am văzut sensul. Dacă vrem în fotbalul mare, hai să facem ce fac ei. Noi facem invers. Unde vezi în fotbalul mare să joci cu under?”, a mai spus Petrescu.
Citește și: Gheorghe Hagi și Dan Petrescu, primul duel după conflictul de anul trecut. ”Există mereu miză”
- CFR - Farul se joacă sâmbătă, 18 mai, de la 21:00, în direct pe Digi Sport 1, dar poate fi urmărit și pe www.digisport.ro.
Etichete: dan petrescu cfr cluj , dan petrescu locul doi cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...