Exclusiv Cum explică Nicolae Dică prioritizarea campionatului față de grupele Conference League
articol scris de Digi Sport23.09.2022, 15:30
FCSB a tras tare pentru a se califica în grupele Conference League, însă apoi pare că a lăsat-o mai moale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
E adevărat că primul adversar, West Ham, este unul de un calibru uriaș, însă apoi a urmat Andrelecht, cu care a remizat "acasă", scor 0-0.
Cum explică Nicolae Dică prioritizarea campionatului față de grupele Conference League
Numai că, deși belgienii erau superiori "pe hârtie", echipa a arătat ca una "de bătut" atunci când s-a jucat meciul. Ulterior, "roș-albaștrilor" li s-a reproșat că "au lăsat-o mai moale", deși trebuiau să profite de acestă situație.
Nicolae Dică a explicat apoi că Liga 1 are acum prioritate, având în vedere că, în competițiile europene, FCSB și-a atins obiectivul minim, iar în campionat se află tocmai pe locul 14.
"E clar, obiectivul nostru a fost să ajungem în grupe. E clar că clubul vrea să încaseze niște bani. Ținând cont de cum stăm în campionat, e clar că primul obiectiv e campionatul.
Pentru a ajunge la anul în grupe, trebuie să fii în primele 3 în campionat. Sau să câștigi titlul pentru a putea ajunge în Champions League. E clar că, în momentul în care ți-ai îndeplinit deja un obiectiv, vrei obiectivul pentru anul următor.
Dar asta nu înseamnă că noi mergem în grupe să luăm câte 5-6 pe meci și doar să facem prezența pe teren. Nu vom face treaba asta, vom încerca să scoatem cât mai mult de la fiecare joc", a spus Nicolae Dică, la Digi Sport Special.
Nicolae Dică: "Dar cu West Ham și Anderlecht am zis să schimbăm strategia"
Cu toate acestea, Dică a recunoscut că totul a ținut de tactică și de abordarea meciurilor.
"La început a fost ok, dar după aceea... Erau jocuri internaționale, cu adversari buni, am făcut strategia asta cu West Ham și Anderlecht. Cu Viking n-am avut strategia asta, am practicat același fotbal, pentru că era aproape de nivelul nostru. Ne-am dus peste adversar.
Dar cu West Ham și Anderlecht am zis să schimbăm. De exemplu, jucam cu Chindia sau 'U' Cluj, echipe mai slab cotate, cu tot respectul.
Nu putem noi să venim să ne apărăm în propria jumătate, să jucam contraatac cu aceste echipe. Așa gândesc eu. Într-adevăr, în Europa nu ne-am expus așa mult, ne-am apărat mai jos și a fost mai bine", a explicat Dică.
- Calificarea în grupele Conference League i-a adus FCSB-ului 2.94 milioane de euro.
Etichete: nicolae dica , fcab anderlecht
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...