Exclusiv Reacția LPF după suspendarea meciului Sepsi - U Craiova 1948
articol scris de Digi Sport29.01.2023, 18:58
Duelul dintre Sepsi și U Craiova 1948 a fost suspendat din cauza scandărilor xenofobe în minutul 26 al jocului, acest lucru reprezentând o premieră în istoria fotbalului românesc.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum a reacționat LPF după suspendarea meciului Sepsi - U Craiova 1948: "S-a creat un precedent"
Chestionat cu privire la ceea ce s-a întâmplat la partida disputată la Sfântu Gheorghe, Justin Ștefan a spus că aceste evenimente nu fac altceva decât să afecteze și mai tare fotbalul românesc.
Totodată, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a mai declarat că decizia arbitrului Andrei Chivulete a fost luată conform regulamentului, însă este de părere că s-a creat un precedent și îi obligă pe ceilalți "cavaleri ai fluierului" să facă același lucru de acum înainte, atunci când apar scandările xenofobe.
"În momentul de față, în urma acestui incident, se vor întocmi rapoartele observatorului, ale arbitrului, vor ajunge la Comisia de Disciplină, iar acolo se va lua o decizie. Regulamentar, arbitrul are acoperire. Un astfel de demers nu rezolvă însă problema rasismului, a xenofobiei. Ca organizator al competiției, suntem interesați ca jocurile să se dispute pe teren.
Se ajunge la această consecință care e dezastruoasă din multe puncte de vedere. Imaginea fotbalului românesc, a echipelor, a Federației, a Ligii și așa mai departe. Cu siguranță că ar fi fost probleme pe zona de evacuare. În măsura în care arbitrul a întrerupt meciul 10 minute, în tot acest timp, împreună cu jandarmii poți să discuți despre evacuare și să faci asta.
Categoric că nu rezolvai însă problema. Mai departe, trebuie să salvăm meciul de fotbal. Când avem un stadion cu 30.000 de locuri, măsura devine greu de făcut. Trebuie luată o măsură pentru ambele părți. S-a creat un precedent. De acum înainte va trebui să existe o astfel de decizie la toate cazurile de acest fel, altfel arbitrul va fi criticat.
Chiar dacă regulamentul e așa cum e, dacă în acele 10 minute poți să îndepărtezi lucrurile nedorite, atunci meciul poate continua. Faptul că nu suntem violenți fizic, nu înseamnă că nu suntem violenți verbal. Există acoperire pentru arbitru din punct de vedere al regulamentului. Clubul în cauză s-ar putea să se trezească cu o sancțiune de pe urma suporterilor", a spus Justin Ștefan, la Digi Sport Special.
Marcel Pușcaș, intervenție furibundă după Sepsi - U Craiova 1948
Marcel Pușcaș, directorul general al clubului din Bănie, nu e, însă, de acord cu modul în care a fost gestionată situația. Oficialul de la U Craiova 1948 a transmis că și oltenii au fost victime ale scandărilor adversarilor și că o decizie mai inspirată ar fi fost ca suporterii să fie evacuați și jocul să continue.
”Am văzut un exces de zel ieșit din comun. Niște suporterii de-ai lor ne-au spus că unii suporteri ai Petrolului au scandat la fel și nu s-a întâmplat nimic. Probabil directiva este să se dea un exemplu, dar ce facem cu soluția intermediară?
Se putea încheia totul cu evacuarea suporterilor. Au fost scandări și din partea lor, tot rasiste. Vom duce casetele și înregistrările. Au fost și înainte, și în timpul jocului.
Noi nu agreăm astfel de manifestări, dar există alte soluții care pot fi luate, să nu fie întrerupt jocul.
Când sunt înjurați oltenii, e rasism? Nu e rasism? De ce nu se întrerup jocurile?
Dacă eu organizez un eveniment și se întâmplă ceva, cine e de vină? Invitatul sau organizatorul? Cei de la Sepsi trebuiau să ia măsuri! Nu am văzut un om de ordine! Sepsi e cel puțin la fel de vinovată cum suntem noi. Dacă noi suntem penalizați, să fie penalizați și cei de la Sepsi!
O să vină peste câteva etape FCSB la Sepsi, la fel o să se întâmple! Iar câștigă Sepsi cu 3-0? Vine apoi Rapidul, iar câștigă Sepsi cu 3-0? Vine după ”U” Cluj, iar 3-0? Păi să-i dăm campionatul lui Sepsi, să nu mai jucăm.
Cine e obligat să educe sute sau mii de oameni? Eu? Clubul nu se ocupă de educarea suporterilor”, a spus Marcel Pușcaș, la Digi Sport Special.
Etichete: liga 1 , lpf , sepsi , justin stefan , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...