News Alert Cosmin Contra a decis să plece de la Dinamo. Două nume pe lista înlocuitorilor
29.08.2017, 11:14Situaţie explozivă la Dinamo. După o discuţie aprinsă între Cosmin Contra şi Ionuţ Negoiţă, tehnicianul este decis să demisioneze. Principalul motiv al conflictului: patronul l-a informat pe antrenor că nu mai este dispus să investească niciun euro la echipă, în afara cheltuielilor curente. Există două variante pentru banca alb-roşiilor: Vasile Miriuţă şi Claudiu Niculescu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Explicaţiile lui Negoiţă pentru decizia de a nu mai investi au fost multiple, însă principala a fost reprezentată de problema stadionului, care nu poate fi modernizat din cauza litigiului cu Nicolae Badea.
Contra nu va pleca imediat de la Dinamo, pentru a nu-i afecta pe jucători, de care este foarte legat. Cel mai probabil, despărţirea se va produce după Derby de România. Partida cu FCSB e programată în etapa a 12-a, pe 24 septembrie, în direct la Digi Sport 1. Contra are o clauză de reziliere unilaterală a contractului de 60.000 de euro, dar, cel mai probabil, despărţirea se va produce amiabil.
"Guriţă" a venit la Dinamo în februarie şi a reuşit să ducă echipa în play-off, deşi la un moment dat acest scenariu părea aproape imposibil. A terminat sezonul precedent pe locul 3, iar în luna mai, după mai multe runde de negocieri, şi-a prelungit înţelegerea cu formaţia din Ştefan cel Mare. Aceasta va expira la finalul sezonului în curs. Chiar şi în aceste condiţii, Contra a fost aproape să se despartă de alb-roşii în această vară, fiind nemulţumit de bugetul pus la dispoziţie de Ionuţ Negoiţă şi, implicit, de campania de transferuri. În cele din urmă spiritele s-au calmat, dar, de curând, pentru antrenorul "câinilor" s-a ivit o nouă oportunitate. Una pe care nu o poate rata: echipa naţională.
Miriuţă sau Niculescu?
Favorit pentru a o prelua pe Dinamo după despărşirea de "Guriţă" este un antrenor care a fost în mai multe rânduri aproape de gruparea alb-roşie. Este vorba despre Vasile Miriuţă, actualmente la Concordia Chiajna. În vârstă de 48 de ani, tehnicianul ilfovenilor este un fan declarat al lui Dinamo şi a fost de mai multe ori pe lista "câinilor". Niciodată, însă, discuţiile nu s-au concretizat.
O altă variantă pentru conducerea lui Dinamo este Claudiu Niculescu, antrenorul celor de la FC Voluntari. "Clau-gol" se bucură de o mai mare susţinere din partea fanilor, însă se pare că pentru patronul Negoiţă Vasile Miriuţă ar fi prima opţiune.
Etichete: dinamo , cosmin contra , demisie , inlocuitori , demisie contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...