Ciprian Marica, extrem de tranșant: "Nu o văd pe FCSB în grupe!" Ce spune despre plecarea lui Bogdan Andone
03.08.2019, 10:55FCSB va fi prima echipă care-și schimbă antrenorul în acest sezon. Bogdan Andone și-a anunțat plecarea după un bilanț neconvingător o singură victorie în 3 etape, un egal cu Sepsi și un eșec cu Botoșani. Iar în Europa, succesele cu Milsami și în deplasare la Alashkert au fost anulate de returul cu formația armeană.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
După meci, antrenorul și-a anunțat plecarea, declarând că motivul principal este faptul că nu acceptă să fie blamat atât timp cât responsabilitatea nu-i aparține lui, ci patronului Gigi Becali.
Lumea fotbalului a comentat reacția tehnicianului, iar Ciprian Marica crede că Bogdan Andone a făcut alegerea în cunoștință de cauză. Tentația de a antrena FCSB este mare, dar și condițiile sunt speciale.
"Pe de-o parte l-am înţeles pe Bogdan Andone, dar ştia unde se duce. Dacă nu îţi convine, nu te duci. Îmi pare rău de el, dar ştia unde merge", a spus Marica la Fotbal Club.
FCSB are șanse mici să ajungă în grupele Europa League
Fostul internațional care are 7 meciuri în culorile roș-albastre nu crede că FCSB ar putea ajunge în grupele Europa League, unul din obiectivele echipei.
"După ce am văzut şi partida de aseară, nu, nu o văd în grupe. În primul rând, jucătorii sunt afectaţi de ce se întâmplă acolo. E imposibil ca tu, patron, să ştii mai bine decât antrenorul ce se întâmplă la antrenamentele echipei. Tu ştii doar calitatea individuală a jucătorilor, nu îi vezi cum se antrenează, nu simţi cine e în formă", a adăugat Marica.
Rezultatele FCSB în acest sezon, cu Bogdan Andone pe bancă:
- FCSB - Milsami 2-0
- FCSB - Hermannstadt 4-3
- Milsami - FCSB 1-2
- Sepsi - FCSB 0-0
- Alashkert - FCSB 0-3
- FCSB - FC Botoșani 0-2
- FCSB- Alashkert 2-3
Etichete: gigi becali , ciprian marica , bogdan andone , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...