Exclusiv Mangia e favoritul lui Meme, dar Becali vrea pe altcineva pe banca FCSB! Ce mutare încearcă
02.08.2019, 19:02FCSB a rămas fără antrenor, iar Gigi Becali trebuie să ia o decizie foarte repede, pentru că în mai puţin de o săptămână urmează turul disputei cu Mlada Boleslav, din turul trei preliminar al Europa League. Devis Mangia e o variantă, însă patronul vicecampioanei se gândeşte şi la Walter Zenga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cele două părţi şi-au transmis mai multe mesaje de prietenie în ultima vreme, chiar dacă în 2005 s-au despărţit cu scandal. Mai erau doar 3 etape de disputat în Liga 1 atunci când Becali a decis să-l demită pe Zenga şi să-l pună în locul lui pe Ţiţi Dumitriu. Steaua avea să câştige atunci titlul.
Acum, nu e loc de resentimente, iar fostul mare portar a fost o variantă pentru Becali încă de după demiterea lui Teja. Atunci, Gigi a ales varianta mai ieftină, luând în considerare şi faptul că pe Andone îl va influenţa mai uşor în alcătuirea echipei.
Deşi încă de aseară a vehiculat varianta Devis Mangia, dorită de Mihai Stoica, s-ar putea să avem parte de o surpriză. Becali nu e încântat de fostul antrenor al Craiovei şi ar tatona în paralel şi varianta "Zenga".
"Zenga era dispus şi disponibil să vină acum la FCSB. Probabil a contat factorul economic şi poate şi cel relaţional. Nu am de unde să ştiu clar”, a spus Pedrazzini în vară, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Și Helmut Duckadam îl voia pe Walter Zenga la FCSB
Înainte de numirea lui Andone, Helmut Duckadam avea alt favorit pentru postul de tehnician pe banca roș-albaștrilor. Președintele de imagine al roș-albaștrilor ar fi mers pe mâna lui Walter Zenga. Invitat în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport, Duckadam a explicat că italianul ar fi fost cea mai bună soluție pentru FCSB.
”Un antrenor care a mai lucrat cu patronul, care a avut rezultate bune şi care nu are pretenţii foarte mari e Walter Zenga. Aceasta este varianta mea”, susține Ducakdam.
Ajuns la 59 de ani, Zenga este liber de contract, după despărţirea de Venezia.
Ce echipe a mai antrenat Walter Zenga
- Venezia
- Crotone
- Wolverhampton
- Al Shaab
- Sampdoria
- Al Jazira
- Al Nasr
- Al Nassr
- Palermo
- Catania
- Dinamo
- Gaziantepspor
- FC Naţional
Etichete: walter zenga , devis mangia , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...