"99% încredere". Kosovarii vin cu moralul la maximum pe Arena Națională. Mesajul postat
articol scris de Digi Sport15.11.2024, 10:42
Naționala de fotbal a României va da piept cu selecționata din Kosovo, în cadrul grupei C2, din UEFA Nations League.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
- Disputa va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Kosovarii vin cu moralul la maximum, înainte de meciul de pe Arena Națională
Duelul de pe Arena Națională se anunță unul foarte încins, mai ales că vor fi prezenți aproximativ 50.000 de suporteri. Kosovarii însă nu se sperie și abordează cu încredere totală partida cu elevii pregătiți de Mircea Lucescu.
Totuși, kosovarii știu că șansa nu e de partea lor. România are un parcurs perfect în Liga Națiunilor, unde are victorii pe linie.
"Nu se termină până nu câștigăm", este mesajul postat de kosovari, pe X, însoțit de o poză cu Arena Națională pe care este scris textul "1% șansă, 99% încredere".
În urma primelor patru meciuri disputate în această grupă, naționala condusă de Mircea Lucescu se află pe primul loc cu maximum de puncte, 12. În cazul unui rezultat pozitiv, ”Tricolorii” vor termina pe locul 1 în grupă și automat vor promova în Liga B Nations League.
De cealaltă parte, Kosovo se află pe locul secund, cu 9 puncte. Singura înfrângere suferită de naționala lui Franco Foda a fost cu România, pe teren propriu, scor 0-3, eșec bifat fix la al doilea debut al lui Mircea Lucescu pe banca naționalei noastre.
Este important de precizat că în celelalte două confruntări directe, din preliminariile pentru calificarea la EURO 2024, România s-a impus pe teren propriu cu 2-0, iar meciul din Kosovo s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
Clasamentul grupei C2, din Nations League
Ce a spus Franco Foda, înainte de România - Kosovo
”În ultimul meci direct de la București au fost incidente. Vă așteptați la asemenea probleme? Sunteți gata să abandonați meciul?”, a fost întrebarea primită de Franco Foda, care a ”driblat” subiectul.
”Nu am fost la ultimul meci, nu eram selecționerul Kosovo. Misiunea mea e să pregătesc echipa, așa am făcut și în trecut. La Euro, am observat mult respect între echipe.
Singura noastră preocupare sunt adversarii. Ne-am pregătit, nu putem influența ce se petrece în afara.
Am pierdut turul cu 3-0 la Pristina, dar am jucat la același nivel, am făcut greșeli și am luat goluri în cele mai importante momente.
Avem 9 puncte, avem încredere acum. Ne lipsesc unii jucători, e important cu o echipă atât de bună precum a României. E important să nu mai repetăm erorile de la Pristina”, a declarat Franco Foda, la conferința de presă premergătoare partidei.
Etichete: romania , mircea lucescu , kosovo , romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...