Exclusiv Ce salariu are Niţă la Sparta Praga. CFR Cluj esta gata să-i ofere venitul cerut
articol scris de Digi Sport27.06.2022, 09:10
Florin Niţă (34 de ani) este considerat de mulţi specialişti la Praga cel mai bun portar al echipei Sparta, însă românul trece din nou printr-o perioadă dificilă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În cea de-a doua parte a sezonului încheiat recent, românul a fost din nou tras pe linie moartă, iar de data aceasta va pleca din Cehia.
CFR Cluj este echipa cu care negocierile pentru Nţă sunt cele mai avansate şi, chiar dacă agentul Bogdan Apostu a încercat să pareze întrebările lui Viorel Grigoroiu la emisiunea Liga Digisport, formaţia dispusă să-i ofere cel mai apropiat salariu de cel pe care îl avea în Cehia.
La Sparta Praga, Niţă avea un venit de 350.000 de euro pe sezon şi mai avea un an de contract. Pentru că-i va oferi o înţelegere pentru o perioadă mai lungă, CFR îl va convinge cu o sumă mai mică pe lună, însă oricum peste ce i-ar oferi orice altă echipă din Liga 1.
- Florin Niţă (34 de ani) a ajuns la Sparta Praga în februarie 2018, oarecum împotriva voinţei sale. S-a vorbit că FCSB va primi două milioane de euro, dar suma a fost 1,35 milioane de euro, iar portarul a fost nevoit să accepte mutarea.
Bogdan Apostu a confirmat faptul că CFR Cluj este interesată de Florin Niţă
"Următorul transfer important va fi cel al lui Florin Niță. Cu siguranță va pleca de la Sparta Praga și va face obiectul unui transfer important. Rămâne să vedem unde, există discuții pe mai multe planuri. În cel mai scurt timp, Florin va lua o decizie. El poate să apere la orice echipă, e o strategie, viziunea clubului. A demonstrat peste tot că poate și sunt sigur că va apăra la o echipă de nivelul lui.
Florin nu poate ajunge la o echipă normală, medie, din două considerente: este titularul echipei naționale și, doi, din rațiuni financiare, are un salariu pe care nicio echipă medie nu i-l poate suporta. Nu vorbim de Italia, da? Dar dintre ţările din jurul nostru o echipă medie nu-i poate asigura salariul de la Sparta.
Nu doar CFR Cluj m-a întrebat de Niţă. Sunt multe echipe care l-ar dori pe Niţă. Oricum, va fi o echipă importantă! Va evolua constant de acum încolo. Sunt discuții concrete, avansate", a afirmat Apostu.
- 110 meciuri, 129 de goluri primite și 41 de jocuri fără gol încasat sunt cifrele lui Niță la Sparta Praga.
Dan Petrescu a lăsat uşa deschisă pentru alte transferuri
Şase jucători a transferat CFR Cluj în această vară, iar Florin Niţă ar putea fi omul care închide lista noutăţilor la echipa campioană. Dan Petrescu s-a declarat foarte mulţumit de nivelul fotbaliştilor aduşi de echipa condusă de Cristian Balaj, dar nu a negat că ar mai putea veni fotbalişti.
"Nu cred că mai vine nimeni. E posibil orice în fotbal, dar eu sunt mulțumit de achizițiile făcute, cei din conducere au făcut eforturi, au reușit să îmi aducă marea majoritate. Mă știți foarte bine, dacă îmi aduce cireașa de pe tort nu mă supăr, nu voi da nume, dar trebuie să ne uităm și la listă. N-avem voie decât 13 străini. Echipa arată bine”, a declarat Dan Petrescu, după partida amicală cu Partizan Belgrad, scor 1-0.
Până acum, au plecat de la echipa pregătită de către Dan Petrescu:
- Otto Hindrich (Kisvarda),
- Runar Mar Sigurjonsson (liber)
- Rareş Ispas
- Daniel Paraschiv
- Billel Omrani (liber)
- Mateo Susic (liber)
- Kristian Dimitrov (revenite la Hajduk Split)
- Cristi Neguţ (revenit la Chindia Târgovişte)
- Rachid Bouhenna (FCSB)
- Florin Ștefan și
- Valentin Costache (ambii transferați la Rapid).
CFR Cluj ar avea oferte importante pentru fundașul Andrei Burcă (29 de ani), mijlocașii Claudiu Petrila (21 de ani) și Nana Boateng (28 de ani), precum și pentru atacantul Gabriel Debeljuh (25 de ani).
Etichete: transferuri cfr cluj , florin nita , jucatori transferati de cfr cluj , jucatori cedaţi de cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...