Breaking News Budescu şi-a reziliat contractul cu Al Shabab! Revine la FCSB?
04.08.2019, 16:12Fotbalistul român Constantin Budescu a denunţat unilateral contractul cu gruparea saudită Al Shabab după ce fusese exclus din lot în urmă cu mai mult de trei săptămâni, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, avocatul jucătorului, Paul Mincu.
Oficialii clubului saudit i-au impus mijlocaşului în vârstă de 30 de ani un program de pregătire separat de echipă fără niciun motiv, iar în 2 august a primit şi o sancţiune financiară despre care susţine că este nelegală. Budescu a apreciat că nu mai poate derula contractul în aceste condiţii.
Avocatul acestuia, Paul Mincu, a declarat pentru AGERPRES că Budescu este în acest moment liber de contract, litigiul cu Al Shabab urmând să fie decis de FIFA.
"Jucătorul a dat dovadă de bună credinţă şi a încercat să soluţioneze pe cale amiabilă conflictul apărut odată cu schimbarea managementului şi antrenorului echipei. Din păcate, poziţia clubului a rămas neschimbată astfel că n-a mai avut altă opţiune decât să denunţe unilateral contractul. Sperăm să îşi găsească repede un nou club căruia să i se alăture pentru a-şi continua cariera. Situaţia lui contractuală la acest moment este clară. E liber de contract. Conflictul cu fostul club va fi decis de FIFA, dar asta e o chestiune de durată. Dacă nu cumva vom găsi o cale de înţelegere cu Al Shabab. Sperăm la asta", a precizat Mincu.
La 29 iunie 2018, internaţionalul român Constantin Budescu a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu gruparea saudită de fotbal Al Shabab, antrenată la acel moment de tehnicianul român Marius Şumudică.
De-a lungul carierei sale, Budescu a mai evoluat la formaţiile Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, Dalian Yifang şi FCSB.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Agerpres
Constantin Budescu, variantă pentru FCSB
Deşi prioritar pentru jucător e un contract "afară", fără îndoială că şi Gigi Becali se va interesa de posibilitatea de a-l achiziţiona, mai ales că roş-albaştrii au mari probleme în ofensivă.
De altfel, acum ceva timp patronul vicecampioanei a confirmat că şi-l doreşte pe mijlocaşul ofensiv.
"Da, îl vreau pe Budescu. El vrea să revină. Încă nu am vorbit cu el. Și fără Budescu luăm titlul la 15 puncte diferență anul asta. Nu vom avea nicio rivală. Luăm titlul la pas, da!", a spus Becali pentru Pro TV.
Constantin Budescu i-a adus lui Gigi Becali 2,5 milioane de euro
"Internaţionalul" român a ajuns la fosta echipă a lui Marius Şumudică în vara lui 2018, când a fost transferat de la FCSB pentru 2,5 milioane de euro. Budescu a jucat un singur sezon la FCSB, care l-a cumpărat în 2017, de la Astra, în schimbul a 750.000 de euro.
Constantin Budescu a jucat 37 de meciuri şi a marcat 14 goluri pentru FCSB, în toate competiţiile. A mai jucat în carieră pentru Petrolul, Astra şi Dalian Yifang înainte de a ajunge la "roş-albaştri", în 2017.
Etichete: constantin budescu , transfer budescu , budescu fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...