"Bătaia de joc trebuie să înceteze!" Mesaj ferm transmis în plin sezon
articol scris de Digi Sport08.12.2022, 13:27
Situația financiară a celor de la CS Mioveni ar putea duce chiar la dispariția clubului, după "modelul" Gaz Metan Mediaș.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În aceste condiții, când jucătorii nu au mai fost plătiți din iulie, este de înțeles și protestul lor, după ce aceștia au ieșit pe teren cu 10 minute mai târziu la meciul cu FCSB, pierdut cu 1-5.
AFAN: "Bătaia de joc trebuie să înceteze!"
În plus, ei nici nu s-au antrenat specific în ultima săptămână.
Gestul celor de la Mioveni vine după ce și jucătorii de la Petrolul și-au exprimat nemulțumirea înaintea partidei cu U Cluj.
Astfel, Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România a decis să emită un comunicat extrem de dur la adresa diriguitorilor fotbalului românesc.
"În data de 13 februarie 2022, fotbaliștii de la Gaz Metan Mediaș își strigau disperarea. La acel moment, AFAN a făcut un ultim apel către conducătorii fotbalului românesc pentru măsuri urgente.
„Domnilor conducători, scoateți capul din nisip, ieșiți din hibernare înainte că fotbalul nostru să moară!”
Finalul sezonului 2021/22 în Liga 1. Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș mimează fotbalul, zeci de fotbaliști neplătiți, entități ținute în viață artificial pentru a juca (mult spus) meciurile rămase. Au fost adoptate fix zero măsuri de către capetele luminate aflate în fruntea fotbalului mioritic menite să evite, pe viitor, situații similare.
Avem două, trei comisii și comiții în care ne facem că lucram pentru binele fotbalului românesc. Modificări ale procedurii de licențiere și monitorizare financiară? Da, dar menite să ajute fix cât ar ajuta o cremă reumatică aplicată pe un picior de lemn. Ei se prefac că sunt corecți, noi ne prefacem că îi controlăm.
Modificări ale regulamentelor sportive pentru armonizarea lor cu regulamentele FIFA , modificări propuse de AFAN astfel încât bătaia de joc la adresa fotbaliștilor români să înceteze? Stop! Întâi înființam o “comisie care să verifice modificările”. Rezultatul, după multe luni de “verificări”? Aprobarea câtorva modificări neesențiale, fără impact major. Fotbaliștii vor rămâne tot sclavi, la cheremul conducătorilor.
Jucătorii de la CS Mioveni și Petrolul au protestat
Există modele europene de succes care pot fi implementate și în România (garantarea cheltuielilor la începutul sezonului, monitorizarea cheltuielilor cluburilor din trei în trei luni, un sistem de licențiere strict, armonizarea regulamentelor noastre cu cele de la FIFA….etc) nu trebuie să inventăm roata. Adevărul este că nu vreți să schimbați nimic!
Fotbaliștii de la CS Mioveni au luat atitudine. Bătaia de joc la adresa lor și a familiilor lor trebuie să înceteze. Se apropie sărbătorile, iar în buzunarele lor bate vântul, au remunerații neplătite aferente ultimelor 4 luni.
Rezultatul? Amenințări de pe toate palierele. Și de acasă, și de la București. Ați îndrăznit să vorbiți? Vă scoatem din lot. Vă antrenați separat. Vă sancționăm disciplinar. Nu vă mai plătim… Stai, că asta făceam deja. Vă reziliem contractele. Bine că nu sunt dați afară din tară…
Mai mult, s-au ridicat voci, chiar din rândul fotbaliștilor sau foștilor fotbaliști, care au condamnat gestul colegilor de la Mioveni care și-au strigat disperarea. Din punctul lor de vedere, nu e nicio problema să fii fotbalist profesionist pe stomacul gol. Poate, dar fotbaliștii Mioveniului doresc banii pentru care au muncit, banii trecuți în contracte, ei nu sunt plătiți de stăpân, pe sub masa.
Oricum, mulțumim pentru solidaritatea arătată fata de colegii voștri. Acesta e principalul motiv pentru care fotbaliștii romani sunt bătaia de joc a vătafilor din fotbalul romanesc. Dezbinarea. Dacă ați fi uniți, ați fi respectați. Așa cum sunt fotbaliștii din restul țărilor europene.
Ai restanțe financiare? Ești neplătit? Vrei să devii liber? Da, se poate, dar nu imediat, cât timp te judeci vei fi obligat să rămâi la club, să iți respecți contractul. Deci, să mai joci gratis încă trei, patru luni. De ce? Pentru că tu, fotbalistule, în ochii lor nu contezi. Pentru că tu, fotbalistule, nu votezi. Doar membrii afiliați votează. Și atunci, de ce să își facă griji pentru tine, de ce să modifice regulamentele?
Domnilor conducători, nu vă îmbătați cu apa rece! Situația de la CS Mioveni nu este singulară. Încă 2-3 echipe sunt în exact aceeași situație. Rostogolesc datoriile, cesionează drepturi viitoare, pe scurt, au intrat într-o spirala a datoriilor care vă avea un deznodământ sigur: insolvență, faliment, jucătorii vor fi păcăliți și nu își vor primi banii munciți. Și o să fie cam greu să “sponsorizați” 3-4 echipe astfel încât să mimeze fotbalul până la finalul campionatului.
Realitatea din fotbalul românesc este demoralizatoare. Atât timp cât nu vor apărea schimbări și modificări reale, care să aibă un impact pozitiv, ne vom lovi de aceleași probleme, impasuri și situații care nu fac cinste unui campionat de fotbal profesionist. AFAN reprezintă şi apără drepturile şi interesele fotbaliştilor, care, acum, pentru multe cluburi, sunt doar mofturi și se află în plan secund. Însă, noi credem în misiunea pe care ne-am asumat-o și, oricâte bariere vor apărea, vom continua să pledăm pentru bunăstarea jucătorilor și respectarea drepturilor acestora", se arată în comunicatul AFAN.
Etichete: cs mioveni , afan , probleme mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...