Bănel Nicoliță revine în Liga 1 și va lupta alături de Ilie Stan pentru evitarea retrogradării
14.01.2017, 13:29Ilie Stan a declarat sâmbătă, la reunirea lotului de la ASA Târgu Mureș, că cel mai important lucru va fi să capaciteze jucătorii pe care îi are la dispoziţie pentru a depăşi problemele existente şi că are convingerea că echipa poate fi salvată de la retrogradare, cu voinţă şi determinare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Noul antrenor al echipei de fotbal ASA Târgu Mureş a menţionat că printre cei veniți în această iarnă se numără și Bănel Nicoliţă. Fotbalistul de 32 de ani a venit deja la lot şi este hotărât să rămână.
''Acei jucători care rămân trebuie să fie dispuşi la sacrificiu pentru o perioadă de patru luni şi în această perioadă eu, împreună cu ei să facem tot posibilul să scăpăm această echipă de la retrogradare. Avem şanse, important e să credem, să fim pozitivi. Cu voinţă, cu determinare putem salva echipa de la retrogradare, am încredere în jucătorii pe care îi am, sunt sigur că şi cei care vor veni îşi vor dori să ne realizăm obiectivul, am încredere că suporterii vor fi alături de noi, iar noi, prin jocul pe care îl vom avea, nu îi vom dezamăgi. Orice antrenor îşi doreşte ca acolo unde lucrează să aibă rezultate imediate. Pentru mine va fi foarte greu, pentru că perioada este foarte scurtă, încercăm să formăm o echipă nouă, pentru că au plecat foarte mulţi jucători. Eu şi colegii mei încercăm să acoperim, cel puţin din punct de vedere fizic, tehnic şi tactic, problemele de joc şi la începutul campionatului să fim acolo unde ne dorim cu toţii, la un nivel bun, ca să aducem cât mai multe puncte'', a spus Ilie Stan.
Noul tehnician a mai spus că și-ar dori un lot mult mai numeric, dar că va încerca și cu cel actual să reușească evitarea retrogradării.
''Important este să capacitez jucătorii pe care îi am şi să trecem peste aceste probleme care sunt în momentul de faţă şi dacă vom face ca echipa să joace cred că putem să ne salvăm. Mi-aş dori mai mulţi jucători, dar în momentul de faţă avem câţiva care au venit să îi vedem, sunt jucători care au cochetat cu Liga I, dar şi jucători care au evoluat în Liga a II-a meci de meci. Cu jucătorii care vor veni, cu cei care au rămas, cu tinerii, să încercăm să creăm o atmosferă puternică, un grup puternic la care prioritară să fie pentru noi munca şi disciplina. Pregătirile decurg foarte bine, am încercat să lucrăm fizic, apoi vom continua cu câteva antrenamente complexe, apoi în 21 ianuarie vom merge în Turcia unde avem patru jocuri amicale, după care o să ne întoarcem la Bucureşti să fim pregătiţi pentru prima etapă, la jocul cu Astra'', a precizat Ilie Stan.
Directorul general al ASA Târgu Mureş, Cristian Chertes, a arătat că în prezent sunt 25-30 de jucători care participă la antrenamente, dintre care 9-10 jucători sunt în probe, dar că vor mai veni şi alţii, întrucât din 24 ianuarie începe perioada de transferuri.
Printre cei plecaţi de la ASA Târgu Mureş se regăsesc Mingote, Cordoş, Belu, G. Matei, Dobrosavlevici, Netzer, Borza, Iacobovici, Kuku, Al. Ioniţă I şi V. Morar, iar recent şi Ianis Zicu şi-a exprimat intenţia de a-şi rezilia contractual.
Agerpres
Etichete: banel nicolita , nicolita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...