”Aș accepta să merg la Craiova”. Antrenorul român care e dispus să facă pasul spre Bănie
articol scris de Digi Sport01.11.2024, 15:29
Universitatea Craiova se poate despărți azi de Costel Gâlcă (52 de ani), dacă Mihai Rotaru va ajunge la o înțelegere cu antrenorul în privința clauzei de reziliere.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Finanțatorul grupării din Bănie pare a fi tentat de aducerea unui antrenor portughez, dar soluții par a fi și din România.
Aurel Țicleanu ar fi de acord s-o preia pe Universitatea Craiova. ”Să le vină mintea la cap”
Aurel Țicleanu (65 de ani), membru în comisia tehnică în cadrul FRF, susține că ar fi tentat să preia echipa, dar în anumite condiții. Concret, oficialul de la Casa Fotbalului susține că ar fi de acord cu propunerea, dar să aibă alături alte glorii din istoria clubului.
De altfel, Țicleanu spune că ar fi și momentul ca cele două echipe din Craiova să se unească.
”Să facă un sfat al înțelepților că îi au acolo pe Lung, Boldiș, Negrilă, Ungureanu sau Cămătaru. Toți au jucat fotbal și au făcut performanță. Să-i strângă o dată pe lună și să-i întrebe care sunt căile pentru performanță. Nu să-i aducă în teren și să-i plimbe pe teren dintr-un loc în altul, pentru că oamenii ăștia au făcut performanță.
Aș accepta să merg la Craiova, dar alături de cine am spus, de Lung, Boldiș, Negrilă.
Cu ăia care au făcut performanță. Ai adus antrenor care ți-a spus că Ivan are o problemă și ca să-l activeze l-a trimis la echipa a doua. L-ai dat afară și pe Balint, Rădoi, i-ai dat afară pe toți”, a spus Țicleanu, conform fanatik.ro.
Câți bani i-a oferit Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă pentru despărțirea de Craiova. Cine ar sta pe bancă la meciul cu FCSB
Despărțirea lui Gâlcă de Craiova nu se va face ușor, pentru că antrenorul are un contract foarte bine pus la punct, care-i permite acum, în cazul în care va fi demis să primească 500.000 de euro drept compensații. La rândul său, Gâlcă trebuie să achite și el niște bani în cazul în care demisionează.
Cum suma pe care ar trebui să o plătească este una foarte mare, Rotaru ia în calcul o altă variantă pentru a rezilia cu Gâlcă. Concret, omul de afaceri i-ar fi propus antrenorului o sumă undeva între 100.000 de euro și 150.000 de euro, iar acum decizia este la Costel.
În cazul în care cele două părți vor ajunge la un numitor comun, atunci pe bancă, la meciul cu FCSB, de duminică, 3 noiembrie 2024, programat de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, va sta, cel mai probabil, Dragoș Bon, susține gsp.ro.
Mihai Rotaru, tentat să aducă un antrenor portughez la Universitatea Craiova. Și Tony Da Silva e pe listă
Rotaru a fost plecat zilele trecute în Portugalia, acolo unde a semnat un acord de colaborare cu Benfica, iar acum e tentat să aducă pe banca grupării din Bănie un antrenor școlit acolo.
Omul de afaceri ar avea deja pe masă o variantă, unul dintre antrenorii secunzi ai celor de la Benfica, din anii trecuți, dar rămâne de văzut dacă și cum vor decurge discuțiile, susțin sursele digisport.ro.
De asemenea, pe lista lui Rotaru s-ar mai afla și Tony Da Silva, antrenorul care a fost la Poli Iași. Rotaru a fost încântat de felul în care a vorbit despre fotbal Tony și despre cum vede el întreaga strategie legată de joc în sine, astfel că ia în calcul și o astfel de variantă.
Pentru a-l demite pe Costel Gâlcă, cei de la Universitatea Craiova ar trebui să-i achite tehnicianului nu mai puțin de 500.000 de euro, atât cât este clauza de reziliere. Însă, dacă ar dori să plece de la Universitatea Craiova, Costel Gâlcă ar trebui să achite și el o sumă de bani.
După meciul de la Buzău, Costel Gâlcă a dat de înțeles că nu se gândește la plecare. Astfel, Mihai Rotaru, dacă își dorește să-l demită, trebuie să bage mâna adânc în buzunar, însă acesta pare să aibă alt plan în privința tehnicianului.
- 20.000 de euro este salariul lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Etichete: aurel ticleanu , mihai rotaru , rotaru craiova , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...