Adrian Mititelu Jr făcut scandal după U Craiova 1948 – UTA Arad! Fiul patronului din Bănie a sărit la bătaie cu un suporter
articol scris de Digi Sport22.01.2023, 19:56
U Craiova 1948 a remizat pe teren propriu cu UTA Arad, scor 1-1, în etapa a 22-a din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Oltenii au deschis scorul în minutul 22, prin reușita belgianului William Baeten, însă au fost egalați în minutul 72, de moldoveanul Virgiliu Postolachi.
Adrian Mititelu Jr a sărit la bătaie cu un suporter după U Craiova 1948 – UTA Arad
Rezultatul partidei nu a fost pe placul fiului finanțatorului Adrian Mititelu, iar la finalul meciului, Adrian Mititelu Jr a intrat în conflict cu unul dintre susținătorii formației din Bănie.
Adrian Mititelu Jr. a avut un schimb dur de replici cu suporterul nemulțumit, conform AS.ro, iar fiul patronului celor de la U Craiova 1948 a sărit chiar la bătaie.
Mititelu Jr. nu și-a mai putut stăpâni nervi și, la un moment dat, a încercat să sară peste gardul de protecție care îl despărțea de fanul echipei.
A fost nevoie de intervenția jandarmilor ca situația să nu degenereze. Aceștia l-au ținut cu greu pe fiul lui Adrian Mititelu, care, în cele din urmă, a fost luat de către cei din staff-ul U Craiova 1948.
Ce a spus Adrian Mititelu despre conflictele cu suporterii
Conflictul dintre patronul formației, Adrian Mititelu, și ultrașii de la Peluza Sud Craiova este bine cunoscut, iar fanii nu ezită la fiecare partidă să-i ceară acestuia plecarea de la echipă.
La finalul anului trecut, Adrian Mititelu a vorbit despre conflictele cu suporterii.
”Galeria noastră e unică, pe mine mă înjură de 20 de ani, deci ce să zic? E greu, ei au un fel de a fi, în mare parte îi înțeleg. Nu sunt de acord cu înjurăturile, cu coroanele, cu celelalte nebunii.
Dar ei sunt cea mai pătimită galerie cunoscută din lume, pentru că au fost ani de zile când n-au avut echipă și au fost ademeniți să meargă la CSU (n.r. Universitatea Craiova) prin fel și fel de mijloace, iar ei au rămas.
Când simțeau că au și ei echipă puternică, noi am luat-o la vale, iar toată vina a căzut pe mine. Le înțeleg frustrarea. Tot oltean sunt și eu, am frustrări, reproșuri din familie. Fac 20 de ani de când sunt implicat financiar în fotbal", a spus Adrian Mititelu, la Digi Sport Special.
Etichete: mititelu , u craiova 1948 , adrian mititelu jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...