Oficial A început! Prima plecare anunțată de CFR Cluj, după eliminarea din Europa
articol scris de Digi Sport31.08.2024, 11:05
Armend Thaqi (31 de ani) a plecat de la CFR Cluj.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundașul dreapta kosovar și-a reziliat contractul cu CFR Cluj, deși venise la echipă în urmă cu două luni, de la Ballkani.
Armend Thaqi a plecat de la CFR Cluj
”Mulțumim, Armend Thaqi! Clubul CFR 1907 Cluj și fundașul Armend Thaqi au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului. Mult succes în carieră, Armend!”, a anunțat clubul CFR Cluj, pe căile oficiale de comunicare.
Armend Thaqi este primul fotbalist de care CFR Cluj se desparte după eliminarea din Conference League, produsă de umilința de la Pafos, 0-3.
Foarte probabil, vor urma și alte plecări de jucători, având în vedere că CFR Cluj are un lot foarte numeros pentru o echipă angrenată în doar două competiții, campionat și cupă.
Armend Thaqi a jucat 5 meciuri la CFR Cluj
Armend Thaqi a evoluat în cinci partide pentru CFR Cluj, meciurile din campionate cu Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova și ”U” Cluj și partida de Conference League cu Neman Grodno.
La ultimele șase jocuri ale lui CFR Cluj, fundașul dreapta nu a fost, însă, nici măcar în lot.
Etichete: armend thaqi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...