A doua oară în ”era Becali”! Finanțatorul FCSB n-a fost interesat de rezultatul de la Sibiu
02.03.2018, 19:35VIDEO FC Hermannstadt - FCSB 3-0. Deși roș-albaștrii au fost umiliți la Sibiu, de o echipă aflată în Liga 2, eliminați fiind și din Cupa României, Gigi Becali nu a fost deloc nemulțumit de prestația echipei. Nu a mai certat pe nimeni, nu s-a luat de antrenor. Dimpotrivă, a spus că cel mai mult l-a interesat ca jucătorii să nu se accidenteze și a mai spus că a trimis echipa pe teren ca să nu fie acuzat mai apoi că desconsideră competiția.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Este pentru a doua oară, în cinci ani, când omul care dictează totul la FCSB nu este interesat de scorul final al echipei sale și când nu este deranjat de umilința încasată. În mai 2013, când erau deja campioni, cei de la FCSB nu s-au omorât cu firea în meciul cu Viitorul lui Gică Hagi, echipă care atunci se bătea la retrogradare. La final, după ce constănțenii s-au impus cu 5-2 în Ghencea, Laurențiu Reghecampf și-a dat demisia, dar a revenit asupra ei după numai cinci minute.
”Eu nu fac aranjamente, ăsta nu a fost niciun aranjament, niciun blat. Dar eu am voie să mă bucur pentru nașul meu. Așa am simțit! N-au jucat nici ei la turație maximă (n.r. rezervele Stelei). Campioni sunt. Le era și lor jenă de Dică, au fost niște chestii de omenie”, spunea Becali, după meci, la Digi Sport.
”Sigur nu voi mai continua la Steaua! Cu siguranţă că din vară va continua altcineva aici. Eu nu fac astfel de lucruri murdare”, a tunat Reghecampf, imediat după meci. Becali a revenit după ce a auzit declarația antrenorului: ”Crede că noi am făcut un aranjament fără să ştie el. Dar n-am făcut, aşa a fost să fie! E problema lui dacă el crede aşa ceva, înseamnă că nu mă cunoaşte!”. După puţin timp, Reghecampf a revenit în direct la Digi Sport cu un alt discurs: ”Eu am spus că nu voi participa la nici un blat şi că nu mă voi bucura atunci când pierd. Nu m-am referit la patron când am zis de lucruri murdare. M-am referit la ceea ce a apărut în presă şi s-a strigat prin tribune”.
În plus, Reghe a ținut clar să precizeze că nu mai se gândește la demisie și la conferința de presă de după meci. ”Nu se pune problema să-mi dau demisia, am zis doar că trebuie schimbate lucruri, aduşi jucători care să înţeleagă ce înseamnă să fii profesionist. Am fost înţeles greşit. Jucătorii care au greşit îşi vor căuta alte echipe. I-am avertizat toată săptămîna că voi lua măsuri dacă se va întâmpla ceva. Şi totuşi s-a întâmplat”, a spus, în 2013, Reghecampf.
Revenind la meciul de la Sibiu, disputat joi la prânz, după amânarea de miercuri, și Nicolae Dică, devenit antrenor principal, și-a pus la colț jucătorii.
”Eu sper ca ei să înțeleagă că atunci când nu dai totul pentru echipă, când nu intri cu dorința de a câștiga, când intri pe teren că ești doar jucător la Steaua nu ai nicio șansă. Trebuie să se gândească, trebuie să muncească foarte mult, să fim uniți, să dăm totul la fiecare meci. Doar așa putem câștiga campionatul. Altfel, nu avem cum”, a mai spus Dică, la Digi Sport.
Etichete: gigi becali , hermannstadt fcsb 3-0 live video , era becali , a doua oara in era becali , n-a fost interesat de rez de la sibiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...