Zidane a decis! Pleacă de la Real Madrid la finalul sezonului, indiferent dacă va câștiga sau nu campionatul
articol scris de Digi Sport14.05.2021, 19:00
Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, pare să fi luat o decizie cu privire la viitorul său, cu doar două etape înainte de finalul sezonului din La Liga.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Tehnicianul francez, care a cucerit de trei ori Liga Campionilor ca antrenor cu Real Madrid și a adus titlul în sezonul precedent pentru gruparea blanco, este hotărât să plece de la echipă la finalul acestui sezon, chiar dacă va reuși să câștige din nou campionatul, notează Telemadrid.es.
Zidane, cale liberă spre Juventus?
Acesta a luat în calcul această variantă de mai multe luni, iar acum pare să fie decis să plece de la Real Madrid. Numele lui Zidane a fost asociat cu Juventus în ultima vreme, club care l-ar putea demite pe Andrea Pirlo la finalul acestui sezon.
”Italia este în inima mea, am petrecut cinci ani în Torino și Juventus este încă importantă pentru mine. Momentan sunt aici, vom vedea”, a spus Zidane, pentru Sky Italia, citat de AS.com.
Cu două etape înainte de finalul sezonului din La Liga, Real Madrid este pe locul doi, cu 78 de puncte, la două puncte în spatele liderului Atletico Madrid. FC Barcelona este pe locul trei, cu 76 de puncte.
Două titluri, două Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei, trei Ligi ale Campionilor și două Campionate Mondiale ale Cluburilor a câștigat Zidane ca antrenor al lui Real Madrid.
Etichete: real madrid , juventus , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...