Un jucător al Barcelonei a intrat în dizgraţia lui Messi: "Nu poate purta acest tricou"
08.02.2018, 13:33Lucas Digne pare a avea zilele numărate la Barcelona. Evoluţia francezului din derby-ul catalan cu Espanyol l-a scos din minţi pe Lionel Messi.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Argentinianul şi-a criticat dur coechipierul, despre care ar fi spus că "nu poate purta tricoul Barcei", potrivit jurnaliştilor de la miotraliga.defensacentral.com.
Digne a fost titularizat doar pentru a patra oară în acest campionat în remiza cu Espanyol, 1-1, însă a fost înlocuit cu Jordi Alba în minutul 75 al partidei.
Şi Luis Suarez ar vrea să-l ajute pe Messi în tentativa de a sugera conducerii să-l vândă pe Digne, potrivit sursei citate. Cei doi consideră că Sergi Roberto, folosit pe banda dreaptă, ar fi o soluţie mai bună pe stânga în cazul în care Alba este accidentat sau menajat.
Lucas Digne se află la al doilea sezon în tricoul Barcelonei, care l-a cumpărat în 2016, de la PSG, pentru 16,5 milioane de euro.
Un semn că Barca ia în calcul despărţirea de Digne este şi faptul că gruparea blaugrana este foarte interesată de transferul fundaşului stânga al lui PSG, Layvin Kurzawa, care ar putea fi adus în schimbul a 25 de milioane de euro.
41 de meciuri a jucat Lucas Digne pentru Barcelona, în toate competiţiile
Două goluri a marcat francezul pentru Barca
Etichete: barcelona , messi , suarez , digne , digne barcelona , digne messi , messi il critica pe digne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...