Stresul transferului la Barca ar putea fi cauza accidentării lui Dembele. Ultimele detalii despre recuperarea francezului
11.10.2017, 20:24Barcelona a plătit o mică avere pentru transferul lui Dembele, dar internaționalul francez n-a apucat să joace prea mult la formația lui Valverde. S-a accidentat în partida cu Getafe și va sta departe de gazon până la finalul anului. Asta deși a declarat că vrea să revină mai repede pe teren.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Doctorul care l-a examinat pe jucătorul Barcelonei a precizat că recuperarea lui Dembele merge bine, însă l-a sfătuit pe jucător să nu-și grăbească revenirea pentru a nu risca o accidentare mai gravă.
"Pentru moment, recuperarea lui Dembele merge foarte bine. Sunt permanent în contact cu Dr. Pruna, care îmi trimite toate detaliile legate de starea lui Dembele și până în acest moment totul este ok. El, ca orice tânăr de vârsta lui este foarte optimist, dar trebuie să fie precaut privind revenirea pe gazon" a declarat doctorul Sakari Orava, expertul care s-a ocupat de cazul jucătorului francez.
Specialistul a oferit și o posibilă explicație pentru accidentarea de durată a lui Dembele, pe care o pune pe seama stresului. "Poate a fost un păcat al tinereții să nu spună la un moment dat că simte un anumit disconfort în acea zonă. De asemenea, presiunea la care a fost supus după acest transfer a putut influența organismul lui" a mai spus Sakari Orava.
Transferat pe 105 milioane de euro (plus bonusuri care pot duce suma la 150 de milioane de euro), Dembele este, în acest moment, al doilea cel mai scump fotbalist din toate timpurile.
Mbappe îl va depăși abia în vara viitoare, când PSG va plăti 180 de milioane de euro în schimbul său.
Etichete: dembele barcelona , ousmane dembele , accidentare dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...