Se întoarce "acasă"! Starul care a cucerit 18 trofee cu Real Madrid, gata să revină pe Santiago Bernabeu
articol scris de Digi Sport23.12.2023, 16:21
Raphael Varane (30 de ani) pare că nu mai are viitor la Manchester United sub comanda lui Erik ten Hag (53 de ani), care l-a lăsat de multe ori pe banca de rezerve.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Deși echipa merge prost și în acest sezon, conducerea clubului nu dă semne că l-ar demite pe olandez, iar fundașul a început deja să ia în calcul opțiunile pentru perioada de mercato a iernii.
Raphael Varane vrea să revină la Real Madrid
Una dintre variantele lui Varane este chiar Real Madrid, clubul de la care a plecat pe Old Trafford în 2021, pentru 40 de milioane de euro.
Madrilenii au rămas fără David Alaba, iar Carlo Ancelotti a recunoscut că echipa sa caută un fundaș central pe care să îl transfere în ianuarie.
Potrivit cotidianului spaniol AS, Varane este gata să profite de această situație favorabilă pentru el și este mai mult decât dispus să se întoarcă pe Santiago Bernabeu.
Bayern este altă echipă care îl dorește, însă apărătorul prioritizează varianta Real Madrid și este dispus să își reducă salariul considerabil, doar pentru a evolua din nou pentru "Los Blancos".
Raphael Varane, 18 trofee cu Real Madrid
Nu degeaba dorește Varane să se întoarcă la Real Madrid - francezul a avut parte de cei mai buni ani din carieră la gruparea spaniolă.
Varane a semnat cu madrilenii în 2011 și a petrecut 10 ani în La Liga, perioadă în care a cucerit nu mai puțin de 18 trofee, după cum urmează:
- titlul (de 3 ori)
- Cupa Spaniei (o dată)
- Super Cupa Spaniei (de 3 ori)
- Champions League (de 4 ori)
- Super Cupa Europei (de 3 ori)
- Cupa Mondială a Cluburilor (de 4 ori)
Etichete: real madrid , manchester united , raphael varane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...