Video Reușită de senzație în La Liga! Franco Vazquez a marcat superb cu călcâiul în partida Sevilla - Elche
articol scris de Digi Sport18.03.2021, 10:05
Sevilla s-a impus în fața lui Elche, scor 2-0, într-o restanță din etapa a doua din La Liga. Mijlocașul Franco Vazquez (32 de ani) a închis tabela în ultimul minut de joc, cu o execuție de senzație cu călcâiul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marocanul Youssef En Nesyri (23 de ani) a deschis scorul cu două minute înainte de pauză, cu o lovitură de cap care nu i-a lăsat nicio șansă portarului oaspeților. Intrat în minutul 87 în locul lui El Haddadi, Franco Vazquez a avut nevoie de doar câteva zeci de secunde pentru a-și trece numele pe lista marcatorilor.
Sevilla - Elche 2-0. Franco Vazquez a marcat un gol superb cu călcâiul
Argentinianul a profitat de o pasă a lui Oliver Torres și a marcat superb cu călcâiul, printre picioarele unui fundaș advers. Mingea ușor deviată l-a păcălit pe goalkeeper-ul Badia și s-a scurs nestingherită în poartă. A fost primul gol din acest sezon al mijlocașului de 32 de ani.
Grație acestei victorii, Sevilla și-a consolidat poziția a patra în La Liga și rămâne în plasa celor trei granzi: Atletico Madrid, Barcelona și Real Madrid. En Nesyri a ajuns la cota 15 și i-a egalat pe Moreno și Benzema, pe poziția a treia în topul golgheterilor din Spania.
Elche a bifat a patra înfrângere din ultimele cinci runde și tremură în lupta pentru evitarea retrogradării. Elevii lui Fran Escriba ocupă poziția a 17-a, prima peste "zona roșie", cu 24 de puncte.
VIDEO Rezumat Sevilla - Elche 2-0
Etichete: gol sevilla , franco vazquez , sevilla elche , gol franco vazquez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...