Exclusiv Avertismentul primit de FCSB
articol scris de Digi Sport01.01.2025, 17:45
FCSB are deja asigurată calificarea în play-off-ul din Europa League în acest sezon.
Premier League: Tottenham - Newcastle, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Premier League: Brighton - Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1
FCSB mai are de disputat două meciuri din faza ligii Europa League: cu Qarabag (23 ianuarie) și Manchester United (30 ianuarie).
FCSB, avertizată dacă îl cedează pe Darius Olaru
Andrei Vochin (56 de ani), consilierul președintelui FRF, este de părere că parcursul FCSB-ului din Europa va depinde în partea a doua a sezonului în funcție de ce decizie se va lua și în privința lui Darius Olaru (26 de ani), căpitanul echipei.
Dacă FCSB nu-l cedează pe Darius Olaru în această iarnă, Andrei Vochin este convins că cei de la FCSB ajung în sferturile de finală din Europa League.
”Depinde de vânzarea lui Olaru (n.r. parcursul FCSB-ului în Europa League). Din punctul meu de vedere, Darius Olaru a fost determinant pentru această echipă.
Dacă îl dau acum... Mai bine zis, dacă nu-l dau acum, ei ajung în sferturi”, a spus Andrei Vochin, la Fotbal Club.
Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa
Jurnalistul italian Gessi Adamoli, de la Telenord, susține că transferul lui Darius Olaru va fi primul făcut de Genoa în perioada de mercato care tocmai a început.
Galerie Foto
De asemenea, italianul a anunțat că Morten Frendrup, poate cel mai important jucător de la Genoa, nu va fi vândut și susține că Dan Șucu se consultă cu Giovanni Becali și cu Florin Manea în ceea ce privește transferurile.
”Frendrup rămâne la Genoa, chiar dacă există interes pentru el din Anglia, iar Gasperini îl vrea la Atalanta. Noua conducere de la Genoa nu se va prezenta în fața fanilor prin vânzarea celui mai important jucător.
În acest moment, principalii consultanți ai lui Dan Șucu în mercato sunt compatrioții Becali și Manea, cel din urmă l-a introdus pe Raț la Blazquez și așa s-a ajuns la Dan Șucu.
Prima achiziție din ianuarie e Darius Olaru, jucător de la FCSB”, susține Gessi Adamoli, citat de Telenord.
Darius Olaru pleacă doar pe 5 milioane de euro
Dacă mutarea se va realiza într-adevăr, se va face prin achitarea clauzei de reziliere a contractului lui Darius Olaru cu FCSB, în valoare de 5 milioane de euro.
Gigi Becali nu vrea să-l cedeze pe căpitanul FCSB-ului, astfel că nu e dispus la negocieri. Dacă se achită, însă, clauza de reziliere, nu va putea să aibă niciun cuvânt de spus.
Programul complet pentru FCSB în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB 0-0
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Clasamentul din Europa League
Etichete: andrei vochin , fcsb europa league , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Alexei Bugaev era cândva considerat unul dintre cei mai promițători fundași din Rusia, participând...