După 10 ani la Real Madrid, fotbalistul cu 12 trofee a fost informat că e liber să plece
articol scris de Digi Sport01.01.2025, 16:19
Jesus Vallejo (27 de ani) mai are contract cu Real Madrid până la finalul sezonului actual, dar se pare că viitorul lui este departe de Santiago Bernabeu.
Premier League: Tottenham - Newcastle, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Premier League: Brighton - Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Fundașul central a semnat cu ”Los Blancos” în vara anului 2015, dar se pare că nu s-a ridicat la așteptările clubului și nu a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei.
Jesus Vallejo a fost informat de Florentino Perez că poate semna cu o altă echipă
Vallejo a fost împrumutat la Frankfurt în sezonul 2016/2017, stagiune în care a bifat 27 de apariții. Ulterior, cariera sa a intrat pe o pistă descendentă pentru că au apărut accidentările.
Astfel, a început să fie folosit tot mai rar la Real Madrid. Intrat în ultimele șase luni de contract cu ”Galacticii”, Florentino Perez l-ar fi anunțat deja pe fundașul central că își poate căuta o altă echipă pentru că nu mai face parte din planurile lui Carlo Ancelotti.
Mai mult, conducerea lui Real Madrid i-a sugerat lui Vallejo să semneze încă din această iarnă cu un alt club, potrivit defensacentral.com.
Cifrele lui Jesus Vallejo la Real Madrid
- Un milion de euro este cota de piață a lui Jesus Vallejo, potrivit transfermarkt
- 7 milioane de euro a fost cea mai mare cotă a fundașului central, în vara anului 2017
- În total, Vallejo a adunat 32 de meciuri în tricoul lui Real Madrid, perioadă în care a marcat un gol, a văzut trei cartonașe galbene și două cartonașe roșii
- 12 trofee a câștigat Vallejo alături de Real Madrid
Etichete: real madrid , florentino perez , jesus vallejo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei...