Real Madrid și-a luat portar! Madrilenii l-au readus pe Diego Lopez de la Sevilla!
25.01.2013, 22:22Cu Iker Casillas operat și Adan nesigur, ba pe deasupra și suspendat pentru următoarea etapă, Real a căutat imediat un portar.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Madrilenii au negociat de urgență cu Sevilla pentru Diego Lopez, portar în vârstă de 32 de ani, care la 19 ani ajunsese chiar în curtea Realului și care a prins 11 meciuri la campioana Spaniei între 2005 și 2007, printre care și un meci de Liga Campionilor, cu Olympiacos. De asemenea, fotbalistul este campion al Spaniei cu Real Madrid, în 2007.
Potrivit AS, discuțiile între cele două cluburi s-au accelerat în după-amiaza de vineri, după ce a devenit clar că Iker Casillas va lipsi aproape trei luni în urma operației pe care a suferit-o la mâna stângă. Sevilla și-a asigurat în vară serviciile lui Lopez, pentru care le-a plătit 3,5 milioane de euro celor de la Villarreal.
Vineri seară, cele două cluburi au ajuns la un acord, iar Diego Lopez a plecat deja la Madrid. În schimbul său, Real le-a plătit andaluzilor aceeași sumă cu care aceștia l-au adus în vară pe portar de la Villarreal.
Sursă foto: www.abcdesevilla.es
Etichete: real madrid , real madrid negociaza pentru diego lopez de la sevilla , real madrid portari , real madrid cauta portari , diego lopez sevilla villareal , real madrid casillas adan lopez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...