Probleme cu prelungirea contractului lui Ramos. Fundaşul a refuzat prima ofertă a clubului
21.01.2015, 21:39Sergio Ramos a refuzat prima ofertă făcută de Real Madrid pentru prelungirea contractului care expiră în 2017, informează presa spaniolă. Fundaşul grupării blanco este nemulţumit de salariul propus de club.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jucătorul în vârstă de 28 de ani nu a făcut un secret din faptul că doreşte să-şi încheie cariera pe Santiago Bernabeu şi, tocmai din acest motiv, a fost cel care a cerut prelungirea înţelegerii pe care o are cu actuala campioană a Europei.
Cu toate acestea, potrivit postului de televiziune Cuatro, Ramos a refuzat prima ofertă făcută de preşedintele Florentino Perez, motivele fiind de natură financiară.
Concret, fundaşul spaniol nu este mulţumit de salariul pe care ar urma să-l primească după semnarea noului contract. Ramos este dezamăgit că Perez i-a promis mai puţini bani decât încasează nu doar Cristiano Ronaldo, ci şi Gareth Bale, Karim Benzema şi Iker Casillas.
Deocamdată, în ciuda disponibilităţii care există de ambele părţi privind prelungirea contractului, distanţa dintre ceea ce oferă Real şi ceea ce solicită Ramos este una importantă.
Campionul mondial din 2010 consideră că şi-a câştigat dreptul de a cere mai mulţi bani, după ce a avut un rol important în succesele înregistrate de Real Madrid în 2014. Golul său din finala UEFA Champions League, care a trimis partida în prelungiri, unde Atletico a capitulat definitiv, este unul dintre argumentele sale.
În urma discuţiei cu Perez, Ramos a descoperit că preşedintele clubului nu este dispus să-l includă în rândul jucătorilor care încasează cel puţin 6 milioane de euro anual, astfel că este de aşteptat ca cele două părţi să continue discuţiile în perioada următoare.
În acest moment, Sergio Ramos are un salariu de aproximativ 4,5 milioane de euro pe sezon, cu mult sub Ronaldo (17 milioane), Bale (11 milioane), Benzema (8 milioane) şi Casillas (6 milioane).
Etichete: program digi sport , real madrid , la liga , digi sport , digisport , digi sport live , sergio ramos , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...