Oficial OUT! A venit nota de plată pentru jucătorul care a spus "am fost furați" la meciul cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 10:38
Gonzalo Melero (30 de ani) a criticat dur arbitrajul de la meciul dintre Real Madrid și Almeria, scor 3-2, disputat pe 21 ianuarie în etapa cu numărul 21 din La Liga.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mijlocașul central a declarat la flash-interviu că echipa sa a fost furată, iar încă de atunci presa spaniolă anunța că riscă o suspendare drastică pentru acuzațiile sale. La două luni de atunci, decizia a fost luată.
Gonzalo Melero, OUT 4 meciuri după acuzațiile la adresa arbitrajului
Cotidianul spaniol Marca a anunțat că Federația Spaniolă de Fotbal l-a sancționat pe Melero cu 4 etape de suspendare.
Fotbalistul Almeriei putea primi o sancțiune între 4 și 12 etape, dar în cele din urmă cei din comisia care s-a ocupat de caz i-au dat minimul. Melero putea primi și o amendă cuprinsă între 600 și 3.000 de euro, dar a fost iertat.
Almeria are posibilitatea să facă apel, iar în cazul în care nu are câștig de cauză următoarea cale de atac și totodată ultima este la TAS.
"Simt că am fost furați, asta e clar. Cred că nu s-ar fi putut face mai mult pentru a-i ajuta să revină. Penalty-ul, golul cu mâna, reușita noastră anulată pentru fault...
Dacă vrem să fim cea mai bună ligă din lume... Suntem la ani lumină distanță. Mă deranjează", a fost declarația lui Melero.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Almeria 3-2:
Etichete: real madrid , suspendare , almeria , gonzalo melero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...