”Nimeni nu-și poate însuși blazonul și drapelul Barcelonei!” Președintele Bartomeu ia atitudine față de criza din Catalonia
21.10.2017, 19:36FC Barcelona, clubul emblemă al identităţii catalane, nu trebuie să fie exploatat în criza politică ce agită Catalunia, a reafirmat sâmbătă preşedintele clubului, Josep Maria Bartomeu, în faţa Adunării generale anuale a ”socios„ (suporterii-acţionari), foarte divizată asupra acestei chestiuni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Noi cerem respect pentru Barca. Noi nu vom fi un instrument manipulabil de interese politice, de oriunde ar veni ele. Nimeni nu-şi poate însuşi blazonul nostru şi drapelul nostru”, a declarat preşedintele în faţa membrilor clubului.
Chiar dacă beneficiază de o aură mondială şi de suporteri în lumea îngreagă, Barca este strâns legată de sentimentul naţionalist catalan, al cărei port-drapel a fost mult timp sub dictatura franchistă (1939-1975).
În plin elan de independenţă în Catalonia, preşedintele Bartomeu a fost totuşi prins între două focuri în ultimele zile din cauza poziţiei adoptate de club, favorabilp ”dreptului de a decide” al Cataluniei şi unui dialog între Barcelona şi Madrid. O parte din ”socios” au cerut clubului să investească mai mult în cauza separatistă, în timp ce altă parte respinge politizarea clubului.
Batomeu a fost criticat în special pentru decizia sa de a juca fără spectatori meciul cu Las Palmas (3-0) în La Liga, pe 1 octombrie, ziua referendumului de autodeterminare interzis şi contestat care a fost influenţat de violenţele poliţiei.
”Ştim că Barca este ’mai mult decât un club' (n.r. - sloganul clubului), însă trebuie să fie un loc al concordiei şi al respectului. Trebuie respectată toată lumea, minorităţile şi majorităţile, orice ar gândi ele, şi respectate instituţiile şi persoanele”, a subliniat Bartomeu.
”Nimeni nu se poate îndoi de angajamentul Barcei cu comunitatea catalană. Noi vom apăra principiile democraţiei, dreptul de a decide şi libera exprimare, întotdeauna cu respect”, a adăugat el, criticând reţinerea de către justiţia spaniolă a doi responsabili ai asociaţiilor independente.
”Este inadmisibil ca în epoca noastră să existe oameni în închisoare pentru ideile lor politice”, a mai spus Josep Bartomeu.
Agerpres
Etichete: barcelona , bartomeu , bartomeu barcelona , barcelona criza catalunia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...