Liga din Spania denunţă un amical "fantomă". "Oficialii au confirmat că meciul nu a avut loc"
06.08.2014, 12:14Liga Profesionistă de Fotbal din Spania (LFP) a identificat o fraudă legată de un meci "fantomă" dintre formaţia spaniolă Ponferradina şi echipa portugheză Freamunde, care nu s-a disputat.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Partida amicală dintre cele două formaţii de eşalon inferior s-ar fi jucat luni, de la ora locală 11:00, în ciuda faptului că Freamunde a jucat în Cupa Ligii portugheze cu o seară înainte, precizează LFP.
Anomaliile au fost detectate de Federbet, o organizaţie non-profit care urmăreşte practicile ilegale în pariurile sportive, şi au fost aduse la cunoştinţa ligii spaniole.
"Comisia pentru integritate a LFP a contactat oficialii echipei Ponferradina, care au confirmat faptul că meciul nu a avut loc şi, deci, a fost o manipulare frauduloasă a celor care au pariat şi a caselor de pariuri", a precizat LFP.
LFP va informa UEFA, FIFA şi poliţia despre aparenta fraudă.
"Nu este un caz de 'meci trucat', dar este o fraudă financiară şi angajamentul LFP pentru pariurile legale şi pentru protecţia cluburilor face obligatorie denunţarea acestui caz în mod public", a anunţat liga.
Fotbalul a fost presărat cu mai multe cazuri de meciuri trucate în ultimii ani, iar reţelele asiatice de pariuri ilegale sunt o ameninţare constantă pentru integritatea celui mai popular sport de pe planetă.
Agerpres
Etichete: ponferradina , liga spaniola , amical fantoma , meci amical liga spaniola , freamunde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...