Hulk e chemat înapoi în Europa. Un club din La Liga negociază cu celebrul brazilian
23.12.2019, 16:24Espanyol Barcelona încearcă să obțină împrumutul brazilianului Hulk (33 de ani) pentru următoarele șase luni, informează cotidianul Sport.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Hulk joacă în prezent la Shanghai SIPG, în prima ligă a Chinei. Câștigător al Europa League cu FC Porto, Hulk a ajuns în China în urmă cu trei ani, fiind transferat de la Zenit în schimbul a 55.8 milioane de euro. Până în prezent, Hulk a marcat 68 de goluri în 124 de meciuri pentru SIPG, unde este și căpitanul echipei.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, veteranul brazilian are o cotă de piață de 14 milioane de euro.
Jurnaliștii iberici susțin că Espanyol vrea să aducă cel puțin patru fotbaliști cu nume în perioada de mercato, pentru a rămâne în La Liga.
Espanyol se scufundă în La Liga
Espanyol se află într-o situație critică în acest moment. Catalanii se află pe ultimul loc în La Liga, cu 10 puncte, iar antrenorul Pablo Machin a fost demis după mai puțin de trei luni. Manchin a dus echipa în 16-imile Europa League, dar prestațiile din campionat i-au fost fatale.
Hulk s-a remarcat în Europa la FC Porto, unde a fost coleg cu Cristi Săpunaru. În 169 de meciuri pentru lusitani, Hulk a înscris 77 de goluri, iar mai apoi a ajuns la Zenit Sankt Petersburg.
Nou-promovata Mallorca este prima formație aflată deasupra liniei, cu 15 puncte. Celta Vigo și Leganes sunt celelalte grupări din zona roșie.
VIDEO Espanyol a ajuns pe ultimul loc după eșecul cu Leganes
Etichete: la liga , hulk , espanyol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...