Gremio a confirmat discuțiile pentru fotbalistul de 50 de milioane de euro. Unde va ajunge până la urmă
16.12.2017, 14:19Directorul sportiv al celor de la Gremio a confirmat interesul Realului și Barcalonei pentru Arthur. El spune că în pole-position se află clubul catalan pentru transferul de 50 de milioane de euro.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Andre Zanotta, directorul sportiv al clubului brazilian, a acordat un interviu, în care a vorbit despre viitorul lui Arthur. Oficialul a confirmat că Barcelona și Real Madrid sunt interesate de ”perla” lui Gremio. ”Știm din zvonuri dar am avut și câteva discuții cu ei, știm că sunt interesați. Barcelona și-a manifestat interesul, direct, Realul, prin interpuși. Președintele și vicepreședinții clubului nostru s-au întâlnit cu Florentino Perez, dar cred că nu a existat nicio referire la Arthur. Președintele nu m-a chemat să-mi spun, cel puțin”, a spus Zanotta.
Directorul sportiv al lui Gremio a vorbit ulterior despre fotografia cu Arthur în tricoul Barçei. "Am fost informați de către un agent de fotbaliști că va exista o întâlnire între Arthur și câțiva reprezentanți ai clubului Barcelona. La discuții au asistat și reprezentanții fotbalistului care erau veniți special în Porto Alegre. Dar de la o fotografie la un transfer la Barcelona este o diferență mare", a mai spus Zanotta, adăugând că ”am vorbit cu Robert Fernandez și și-a cerut scuze. Era ceva ce nu trebuia să se întâmple. Am înțeles ce s-a întâmplat, am înțeles că este un club uriaș și avem tot respectul față de ei pentru a menține relațiile bune. Dar nu am primit nicio ofertă din partea Barcelonei. Ei au confirmat că sunt interesați. Eventual, ei vor avansa o negociere. Dar până acum nu am încheiat absolut niciun contract cu Barcelona”.
Barcelona va avea concurenţa marii rivale în tentativa de a-l transfera pe brazilianul Arthur. Jurnaliştii de la Marca susţin că Real Madrid este şi ea interesată de serviciile fotbalistului în vârstă de 21 de ani al lui Gremio Porto Alegre.
Antrenorul madrilenilor, Zinedine Zidane, şi-l doreşte pe Arthur, după ce a mai rezolvat transferul unui alt brazilian de mare perspectivă, Vinicius.
Mijlocaşul sud-american a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei Copei Libertadores, câştigată de Gremio contra argentinienilor de la Lanus cu 1-0 şi 2-1.
După finală, directorul sportiv al grupării blaugrana, Robert Fernandez, a avut o întâlnire cu jucătorul şi anturajul său. În timpul acesteia, a fost făcută şi celebra poză cu Arthur în tricoul Barcelonei, care a dat naştere reacţiei dure a lui Gremio.
Cotidianul Sport anunţase că Barcelona are acordul lui Arthur pentru a juca alături de Lionel Messi, iar în perioada următoare va începe şi negocierile cu Gremio.
Gruparea din Porto Alegre a anunţat că nu-l va vinde pentru mai puţin de 50 de milioane de euro, echivalentul clauzei de reziliere, pe fotbalistul considerat de Barcelona de profilul fostului căpitan, Xavi Hernandez.
Arthur are un control foarte bun al balonului, este un bun organizator în teren și, mai ales, știe cum să protejeze mingea foarte bine.
Pe de altă parte, Real Madrid e la un pas de a încheia cu un nou trofeu un an de excepţie pentru că vor juca finala Mondialului cluburilor chiar contra lui Gremio Porto Alegre în această seară, de la ora 19.00, la Abu Dhabi. Madrilenii lui Zinedine Zidane au învins-o în semifinale pe Al Jazira cu 2-1, iar brazilienii au trecut după prelungiri de mexicanii de la Pachuca, scor 1-0.
Madrilenii, care au cucerit a doua Ligă a Campionilor consecutiv, titlul în Primera Division, Supercupa Spaniei şi Supercupa Europei, vor putea să-l urmărească la joc pe fotbalistul pe care gruparea din Porto Alegre nici nu se gândește să-l vândă pentru mai puţin de 50 de milioane de euro.
Etichete: barcelona , transfer , real , gremio , foto , mercato , 2018 , discutii , confirmat , robert fernandez , arthur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...