VIDEO Pițurcă a ajuns la Jeddah! Antrenorul a fost așteptat la aeroport de șeici
22.10.2014, 17:37Victor Pițurcă și staff-ul său au ajuns în Arabia Saudită, la Jeddah, acolo unde fostul selecționer o va pregăti, în următorii doi doi ani, pe Al Ittihad.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alături de fostul selecționer au sosit în Arabia Saudită Ovidiu Costeșin, fostul team manager al naționalei, Vivi Răchită, Eugen Neagoe, Martin Tudor și Abdellatif Mortadha, fost maseur la Petrolul, care va fi și translatorul lui Pițurcă în Arabia Saudită.
Românii au fost întâmpinați la aeroport de șefii clubului din Jeddah, cu care au zăbovit câteva minute la o discuție într-o sală privată, dar și de mai multe televiziuni arabe.
Noua sa echipă ar fi trebuit să joace chiar în această seară, în Cupa Prințului, cu Al Hilal, formația lui Laurențiu Reghecampf, dar partida a fost amânată deoarece adversarii sunt deja în Australia, acolo unde sâmbătă vor disputa manșa întâi a finalei Ligii Campionilor Asiei, cu Western Sydney Wanderers.
Astfel, debutul lui Pițurcă va avea loc sâmbătă, în campionat, în deplasarea de la Al Nasr.
Etichete: video , victor piturca , arabia saudita , al ittihad , jeddah , ovidiu costesin , a ajuns in arabia saudita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...